Tulburările digestiei gastrice

Tulburările digestiei gastrice
Procesele de digestie derulate la nivelul stomacului, sunt de natură:
– mecanică, constituite din mișcările specifice stomacului;
– secretorie, constituite din secreția de suc gastric.

Tulburările de motilitate ale digestiei gastrice
Motilitatea stomacului se manifestă prin:
– contracții peristaltice (cu rol de malaxare și de eliminare a conținutului stomacal în duoden);
– contracții tonice (cu rol de adaptare a volumului stomacului la cel al conținutului stomacal).
– contracții de foame.
Tulburările de motilitate ale stomacului se grupează în două categorii:
– dilatația gastrică;
– dereglarea peristaltismului gastric.

Dilatația gastrică
Se manifestă prin diminuarea tonusului stomacului și amplificarea exagerată a volumului acestuia. Cauzele dilatației gastrice sunt:
volvulusul stomacului (câine );
– disfuncții pilorice (tulburări de evacuare a stomacului);
– hiperfagia;
– hipotonia stomacului;
– obstrucții.
Toate aceste cauze, crează un dezechilibru între volumul de alimente care intră în stomac și cel al alimentelor care părăsesc stomacul. Acest fapt se concretizează prin acumularea unui volum exagerat de conținut stomacal, care destinde pereții acestui organ și induce sau amplifică hipotonia pereților acestuia.
Stomacul destins compresează circulația venoasă abdominală (v. cava caudală și v. portă), fapt care conduce la scăderea întoarcerii venoase. Rezultă o scădere a output-ului cardiac, stază în teritoriile viscerale, hipoxie. Se manifestă de asemenea compresiuni pe diafragmă și alterarea funcției respiratorii. Evenimentele de mai sus induc șoc (disvolemic și cardiogen) și moarte.
Dilatația gastrică este una din cauzele inductoare ale gastralgiei și constituie, prin implicațiile sale, o urgență.

Dereglarea peristaltismului gastric
Mișcările peristaltice ale stomacului se implică în malaxarea conținutului gastric și golirea acestuia.
Dereglarea peristaltismului gastric se manifestă prin:
– amplificarea contracțiilor peristaltice (hiperperistaltism gastric);
– diminuarea contracțiilor peristaltice (hipoperistaltismul gastric);
– voma (emeza, antiperistaltismul stomacal).
♦ Hiperperistaltismul gastric (hiperkinezia) se instituie în următoarele conjuncturi:
– parasimpaticotonie;
– intoxicații (alcool, pesticide).
Hiperperistaltismul gastric este urmat de evacuarea chimului gastric într-o fază de digestie gastrică incompletă. Accesul chimului gastric neprelucrat în duoden, stimulează receptorii mucoasei intestinale și induce hiperperistaltism intestinal și eliminarea de fecale cu consistență scăzută.
♦ Hipoperistaltismul gastric (hipokinezia) se manifestă în următoarele situații:
– simpaticotonie;
– abundența rației în grăsimi;
– granulație mare a furajelor (masticație insuficientă);
– temperatura scăzută a chimului gastric;
– pH-ul prea scăzut a chimului gastric.
Hipoperistaltismul gastric induce:
– stagnarea chimului gastric în stomac (atonia gastrică);
– fermentații sau putrefacții;
– toxicoză;
– dilatație gastrică;
– gastralgie;
– vomă.
♦ Voma (emeza) constituie un reflex bulbar (vago – vagal), care este declanșat de stimuli proveniți, în special de la receptorii viscerelor abdominale și se manifestă prin contracția antiperistaltică a stomacului, a musculaturii abdominale ventrale și diafragmei, evenimente care se concretizează prin eliminarea la exterior (via esofag, faringe și cavitatea bucală sau chiar nazală) a conținutului stomacal.
O variantă avortată a vomei o reprezintă vomituriția, care constă în derularea reflexului de vomă, în lipsa eliminării la exterior a conținutului stomacal, urmare a faptului că acesta din urmă este gol.
Stimulii generatori ai vomei folosesc aferențe vagale și provin de la nivelul:
– mucoasei stomacului, situație când reflexul derulat are un rol obiectiv, de apărare, în urma ingerării unor substanțe iritante;
– peritoneului, în situații de peritonită și distensii ale unor segmente gastrointestinale (în cazul stomacului evitarea ruperii în urma distensiei);
– faringelui (corpuri străine, faringite);
– ficatului;
– organelor genitale.
Voma poate fi provocată și prin scurtcircuitarea reflexului și stimularea directă a centrului nervos bulbar al vomei (area cinereea), prin:
– conexiuni nervoase, în cazul stimulilor intenși proveniți de la aparatul vestibular;
– metaboliți și toxine (insuficiență hepatică), substanțe chimice (apomorfina) și droguri vegetale (radix ipeca);
– hipoxie cerebrală (accident vascular cerebral).
Actul vomei este foarte bine manifestat în cazul carnivorelor și a suinelor domestice, unde derularea acestui reflex nu are neapărat semnificație patologică. În cazul acestor specii, datorită modului specific de hrănire, se reliefează semnificația obiectivă, de apărare în urma ingerării unor substanțe iritante. Manifestarea unică a reflexului de vomă nu are semnificație patologică la speciile menționate mai sus, în timp ce repetarea acestuia și însoțirea cu alte simptome, implică cu siguranță o semnificație patologică.
În cazul cabalinelor voma se produce foarte rar și trădează de fiecare dată ruptura stomacului. Practic, în cazul acestei specii voma, în condiții fiziologice, este imposibilă, datorită unor particularități anatomice.
În cazul rumegătoarelor nu se poate vorbi despre vomă, atâta timp cât între stomac și esofag se găsesc compartimentele prestomacale. La aceste specii se descrie reflexul specific, de regurgitare, integrat reflexului de rumegare, cu rol în asigurarea digestiei furajelor grosiere.
Manifestarea intensă și repetată a vomei, descrie simptomul de vomă incoercibilă, evoluție cu semnificație patologică și implicații de aceeași natură, precum: deshidratare (pierdere de lichide corporale), demineralizare (pierdere de săruri minerale) și alcaloză (urmare a eliminării repetate de acid clorhidric, component al sucului gastric).

Tulburările secretorii ale digestiei gastrice
Mecanismele secretorii ale digestiei gastrice sunt reprezentate de secreția de suc gastric.
Tulburările de secreție ale glandelor gastrice sunt cunoscute sub denumirea de dispepsii.
Dispepsiile se grupează în două categorii:
– hiperstenice (hipersecreții)
– hipostenice (hiposecreții).

Dispepsia hiperstenică
Dispepsia hiperstenică (hipersecreția gastrică) poate fi indusă de:
– vagotonie;
– excitații mecanice;
– inflamații (gastrite).
Dispepsia hiperstenică este urmată de:
– hiperaciditate;
– gastrită;
– ulcer gastric;
– hipoperistaltism gastric și intestinal (constipație).

Dispepsia hipostenică
În categoria dispepsiilor hipostenice se încadrează:
– achilia (sistarea secreției de suc gastric);
– hipoaciditatea gastrică (hipoclorhidria);
– anaciditatea (aclorhidria).
♦ Achilia poate fi induse în următoarele situații:
– simpaticotonie;
– gastrite cronice (atrofia mucoasei gastrice).
♦ Hipoaciditatea și anaciditatea gastrică pot fi induse de:
– simpaticotonie;
– gastrite cronice (atrofia mucoasei gastrice);
– deficit enzimatic (anhidrază carbonică și citocromoxidaza) la nivelul mucoasei gastrice;
– alcaloză metabolică.
Dispepsiile hipostenice sunt însoțite de:
– hiperperistaltism gastric;
– fermentații intestinale (meteorism);
– diaree