Substante Antiseptice si Dezinfectante Curs 11 (partea I)

Substante Antiseptice si Dezinfectante
An 3 Semestrul 1
Curs 11 (partea I)

Preluare dupa Farmacologie – FMVB

Compuşi cu acţiune dezinfectantă sunt acele substanţe care au tendinţa de a distruge prin acţiunea bactericidă, puternică, formele de viaţă (bacterii şi ciuperci) aflate pe diferite obiecte, duşumele, pereţi, diverse ustensile, etc. Substanţelor antiseptice li se atribuie o acţiune asupra ţesuturilor vii contaminate.
După felul administrării, antisepticele se pot împărţi în: antiseptice folosite extern şi intern.
Medicamentele antiseptice pentru uz extern, denumite dezinfectante, folosite pe scară largă în lupta împotriva microorganismelor, formează un grup omogen din punct de vedere farmacodinamic, dar destul de eterogen din punct de vedere chimic, înglobând o serie întreagă de compuşi aparţinând celor mai diferite grupe chimice.
Spre deosebire de medicamentele chimioterapice folosite intern, de obicei împotriva unei anumite specii bacteriene, cele folosite extern, având acţiune bactericidă asupra unei game foarte variate de germeni, sunt utilizate şi pentru dezinfectarea diverselor obiecte. Din cauza toxicităţii ridicate, introducerea lor în organism este periculoasă şi numai unele dintre ele, cele cu toxicitate mai mică, pot fi administrate intern ca antiinfecţioase sistemice.
Unele dintre aceste substanţe sunt folosite de foarte mult timp, cu mult înaintea descoperirii microorganismelor de către Louis Pasteur. Se foloseau cu totul empiric diferite dezinfectante pentru îmbălsămarea mumiilor. De asemenea, în scrierile vechi sunt citate diverse substanţe, printre care vinul, oţetul, unele uleiuri, utilizate în pansarea şi vindecarea rănilor.
După descoperirea epocală a lui Pasteur, cercetările întreprinse în grupa medicamentelor antiseptice s-au înmulţit considerabil şi numărul lor a crescut foarte mult, ele devenind medicamente uzuale. De mai multe ori erau utilizate fără discernământ, considerându-se că sunt lipsite de nocivitate. Medicamentele antiseptice trebuie folosite cu atenţie şi numai atunci când este nevoie, pentru a nu distruge flora microbiană banală, care are un rol deosebit în menţinerea unei rezistenţe a organismului în infecţii.
Până nu demult se făcea o diferenţă netă între dezinfectante şi antiseptice, în prima categorie fiind încadrate substanţele cu acţiune bactericidă folosite pentru distrugerea germenilor de pe diferite obiecte, încăperi, etc., iar ca antiseptice substanţele care de cele mai multe ori posedau o acţiune antibacteriană şi erau folosite pentru sterilizarea pielii, a mucoaselor, a diferitelor cavităţi, a rănilor, etc., şi care aveau o acţiune bacteriostatică. În realitate, diferenţa dintre dezinfectante şi antiseptice este neesenţială; ea decurge numai din modul de utilizare şi nu din mecanismul de acţiune sau din structura chimică a compuşilor respectivi. În plus, un medicament poate fi antiseptic sau dezinfectant, în spiritul definiţiilor expuse mai sus, în funcţie de condiţiile în care este pus să acţioneze, iar acţiunea bactericidă sau bacteriostatică este de cele mai multe ori dependentă de concentraţie şi nu numai de substanţa însăşi.
Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste medicamente este aceea de a fi bine suportate de organismul viu. Fiind aplicat pe suprafaţa pielii, a mucoaselor sau pe suprafaţa ţesuturilor, un bun medicament antiseptic nu trebuie să producă efecte nocive asupra ţesuturilor sau asupra organismului întreg, chiar prin eventuala lui trecere în circulaţia generală. Această condiţie, valabilă de altfel pentru orice medicament, trebuie verificată înainte de introducerea lui în practica medicală. Oricât de evidentă ar fi acţiunea unui antiseptic asupra microorganismelor, el nu poate fi folosit dacă este iritant sau dacă are vreo altă acţiune nocivă asupra ţesuturilor pe care este aplicat. Aşadar, la obţinerea unui medicament antiseptic de valoare, trebuie să se ia în considerare atât toxicitatea asupra ţesuturilor, care trebuie să fie cât mai mică, cât şi acţiunea asupra microorganismelor, care trebuie să fie cât mai mare.
Determinarea toxicităţii se face pe culturi de diferite ţesuturi sau pe ţesut embrionar, care este foarte sensibil. Toxicitatea asupra microorganismelor se cercetează în vitro, pe culturi de diverse microorganisme cum ar fi Staphylococus aureus sau bacilul tific.

Încă de la sfârşitul secolului trecut, Miguel a încercat să stabilească o metodă care să permită o evaluare cantitativă a acţiunii antisepticelor, iar mai târziu, în anul 1903, Rideal şi Walker propun pentru aceasta o altă metodă, cunoscută sub numele de metoda coeficientului fenolic, care, într-o formă modificată, este foarte mult folosită astăzi pentru evaluarea cantitativă a acţiunii antisepticelor. Metoda a fost mult studiată şi discutată, aducându-i-se unele modificări din punct de vedere practic. Dintre dezavantajele ei se pot cita: termenul de referinţă, fenolul, este mult mai diferit ca structură chimică faţă de majoritatea antisepticelor; rezultatele obţinute pentru compuşii insolubili în apă nu pot fi reale ; acţiunea antiseptică este dependentă de unii factori ca: temperatură, pH, concentraţie, natura microorganismului şi chiar de organismul gazdă, pe care metoda îl neglijează. Cu toate acestea, metoda Rideal şi Walker este cea mai folosită până în prezent pentru aprecierea cantitativă a acţiunii antiseptice a acestor substanţe.
Mecanismul de acţiune este mai puţin lămurit, cu toate străduinţele depuse în acest sens. Cunoscând însă că metabolismul microorganismelor este foarte complex, fără îndoială că aceste substanţe îşi exercită acţiunea, aşa cum s-a arătat, prin interferarea lor cu anumite reacţii biochimice, esenţiale pentru microorganism. Blocarea unui lanţ enzimatic atrage după sine suspendarea unor funcţii de importanţă vitală pentru microorganisme, ceea ce determină acţiunea bacteriostatică sau bactericidă. Fără îndoială că locul şi punctul de atac al fiecărei substanţe sunt variabile, întrucât structura chimică a compuşilor folosiţi este foarte diferită.
Un antiseptic sau un dezinfectant poate acţiona printr-unul sau mai multe din următoarele mecanisme:
– inhibiţie enzimatică prin denaturarea proteinelor (alcooli, fenoli, aldehide) sau inactivarea grupelor tiolice (metale grele);
– interacţiune cu acizii nucleici (coloranţi acridinici, aldehide, agenţi oxidanţi, azotat de argint);
– acţiune la nivelul peretelui celular şi a membranei externe (glutaraldehida) sau a membranei celulare (bisfenoli, acizi organici, coloranţi acridinici, detergenţi, fenoli, clorhexidină).
Aprecierea intensităţii acţiunii antiseptice se face prin determinarea CMI (concentraţie minimă inhibitorie) sau prin determinarea indicelui fenolic (raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei respective şi cea a fenolului).
Un bun antiseptic trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
– să aibă cel puţin efect bacteriostatic, preferabil bactericid;
– să aibă indice terapeutic mare;
– să afecteze un număr cât mai mare de germeni patogeni (spectru larg);
– să fie bine tolerat;
– să nu fie alergenic;
– să nu fie toxic;
– să aibă un efect rapid şi de lungă durată;
– să nu fie incompatibil cu alte substanţe administrate.
Un bun dezinfectant trebuie:
– să aibă acţiune bactericidă şi sporicidă cu spectru larg;
– să nu fie corosiv, să nu păteze şi să nu aibă miros respingător;
– să nu fie inactivat de resturi organice;
– să aibă un preţ de cost convenabil (se utilizează în cantităţi mari).
În ceea ce priveşte sensibilitatea agentului patogen la antiseptice şi dezinfectante, aceasta descreşte în ordinea următoare: coci Gramm pozitivi, coci Gramm negativi, bacili Gramm pozitivi, bacili Gramm negativi, micobacterii, fungi, virusuri.
După cum în cursul acţiunii lor substanţele se descompun repede sau în timp, antisepticele şi dezinfectantele se împart în nestabile şi stabile.

Antisepticele şi dezinfectantele se clasifică astfel:
A. Antiseptice şi dezinfectante nestabile
– oxidante – directe – peroxizi, permanganat de potasiu
– indirecte – clorul şi derivaţii săi
– iodul şi derivaţii săi
– reducătoare: formolul, metenamina
B. Antiseptice şi dezinfectante stabile
– acizii
– alcalii
– detergenţi : anionici, cationici, neionici
– săruri ale metalelor grele (derivaţi ai mercurului, argintului, cuprului, etc.)
C. Antiseptice şi dezinfectante organice
– alcoolii
– fenolii
– gudroanele, Ihtiolul, Clorhexidina
– săruri cuaternare de amoniu
– substanţe colorante
– alte antiseptice şi dezinfectante

Leave a Comment