Subiecte 21-30 (III) Histologie

Histologie Generala si Embriologie
An 1
Material pentru examen
Partea III
Subiecte 21-30

21. MĂDUVA SPINĂRII

Maduva spinarii ocupa canalul rahidian, avand substanta cenusie dispusa central, inconjurata de substanta alba. Prezinta doua jumatati simetrice delimitate intre ele de o fisura mediana ventrala si de un sept median dorsal. In jumatatea caudala a maduvei spinarii septul este inlocuit de o fisura. Sunstanta cenusie este mai voluminoasa la nivelul segmentelor de origine a nervilor ce asigura inervatia membrelor. Pe sectiune transversala substanta cenusie are forma literei H, prezentand 2 coarne dorsale, 2 coarne ventrale, 2 coarne laterale si o comisura cenusie strabatuta de canalul ependimar (captusit de nevroglii ependimare – ependimocite).
Coarnele dorsale sunt mai inguste dar mai lungi ajungand in apropierea santurilor laterale dorsale. Contin pericarioni mici. La baza coarnelor dorsale, pericarionii sunt mai mari si formeaza nucleul Clarke, implicat in sensibilitatea proprioceptiva.
Coarnele ventrale apar scurte si groase, cuprind neuroni multipolari motori relativ comasati in 4 grupe: medioventral, ventrolateral, central si lateral.
Coarnele laterale apar ca doua proeminente laterale, detasate de la nivelul bazei coarnelor dorsale. In structura coarnelor laterale intra pericarionii neuronilor preganglionari ai sistemului vegetativ, neuroni de asociatie, neuroni senzitivi si neuroni motori.
In afara de pericarionii diverselor tipuri de neuroni, in structura substantei cenusii din maduva spinarii mai intra: un bogat tesut nevroglic care este format din astrocite, oligodendrocite, microglii; fibre nervoase amielinice, fibre nervoase mielinice, lipsite de teaca Shawnn, mielina fiind generata de oligodendroglii; si capilare sanguine.
Cele doua jumatati simetrice ale substantei cenusii sunt unite de comisura cenusie, strabatuta de canalul ependimar. Substanta cenusie ce inconjoara canalul ependimar este formata numai din fibre amielinice si celule nevroglice si poarta denumirea de substanta gelatinoasa – Stilling.
Substanta alba a maduvei spinarii este preponderent formata din fibre mielinice, tesut glial, capilare sanguine si o redusa cant. de tesut conjunctiv. Dupa sensul de conducere a influxului nervos fibrele mielinice sunt senzitive sau ascendente, ce fac legatura cu etajele superioare si fibre descendente sau motorii, ce pornesc din etajele superioare si conduc comenzile la organele efectoare.
Volumul substantei albe creste progresiv de la regiunea sacrala spre regiunea cervicala prin adaugarea de fibre ascendente. Fibrele nervoase sunt grupate in fascicule iar fasciculele formeaza cordoane, delimitate intre bratele substantei cenusii si santurile longitudinale, dorsal si ventral. Exista astfel pe fiecare parte un cordon dorsal, un cordon lateral si un cordon ventral.

22. CERVIXUL, VAGINUL SI VESTIBULUL VAGINAL

Cervixul reprezinta segmentul uterin care se interpune intre corpul uterin si vagin, prezentand un perete mult ingrosat, mai consitent si bogat in fibre elastice. Are o portiune prevaginala si o portiune vaginala. Peretele cervical este format din mucoasa, musculara si seroasa.
Lumenul cervical apare dantelat datorita cutarilor mucoasei cervicale. Epiteliul simplu columnar al mucoasei cuprinde celule mucoase granulate, mucoase veziculare, epiteliale ciliate si epiteliale cuneiforme.
Epiteliul glandelor cervicale tubulare din lamina propria este prismatic. Secretia glandelor este de tip merocrin.
Mucusul cervical produs de aceste glande si de epiteliocitele cervicale contine glicoproteine si are proprietati reologice, cristalizand cu aspecte specifice (cristale aciculare sau sub forma de feriga).
Portiunea vaginala a cervixului are un epiteliu stratificat scuamos.
Musculoasa cervicala cuprinde un strat circular intern, bine evidentiat si un strat longitudinal extern, slab reprezentat. Fibrele elastice predomina in stratul circular-intern.
La nivelul seroasei se intalnesc extremitatile craniale ale conductelor epooforice (Gartner). Tesutul conjunctiv lax acoperit de un mezoteliu peritoneal caracterizeaza seroasa.
Vaginul este un segment musculotubular care se extinde de la cervixul uterin la vestibulul vaginal. Prezinta 3 tunici: mucoasa, musculara si adventicea. Mucoasa, cutata longitudinal, apare formata dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos si un corion, continuat fara delimitare cu submucoasa.
Epiteliul vaginal cuprinde 4 straturi (bazal, parabazal, intermediar, superficial). Celulele epiteliale ale vaginului sunt f. bogate in glicogen. Epiteliul creste in grosime in timpul proestrului si estrului.
Corionul mucoasei vaginale cuprinde t. conjnctiv lax sau dens, cu numerosi corpusculi senzitivi (Vater-Pacini, Krause, Meissner) si noduli limfoizi. Corionul este f. bogat in retele venoase. Musculoasa cuprinde 2-3 straturi de fibre musculare netede. In seroasa si adventice sunt prezenti numerosi ganglioni nervosi si fibre vegetative.
Vestibulul vaginal continua in sens caudal conductul vaginal, intinzandu-se intre meatul urinar si orificiul vulvar. Mucoasa vestibulara cuprinde un epiteliu stratificat pavimentos si un corion, in grosimea caruia exista glande vestibulare mici si mari, conductele longitudinale epooforice – Gartner, nodulii limfatici, in special in apropiera clitorisului. Glandele vestibulare mari sunt glande tubulo-alveolare, localizate in profunzimea mucoasei. Portiunile secretorii cuprind celule mucoase mari. Conductul principal ce se deschide in vestibul este delimitat de un gros epiteliu stratificat pavimentos, inconjurat de limfonoduli izolati sau agregati, Glanda vestibulara mare produce o secretie mucoasa ce lubrefiaza peretii vestibulari fiind compresate in timpul montei. Sunt omoloagele gl. bulbouretrale de la mascul si au o activitate secretorie crescuta in primele doua zile dupa estru. Glandele vestibulare minore sunt gl. mucoase, tubulare ramificate, diseminate in mucoasa vestibulara. Corespund gl. uretrale de la mascul. Musculatura vestibulului vaginal este de tip striat.

23. COPITA ŞI ONGLOANELE

COPITA– prezenta la mamiferele care fac sprijinul pe sol printr-un singur deget la fiecare membru, copita reprezinta regiunea apexiala a degetului, invelita intr-o formatiune cornoasa. Indeplineste functii de protectie, de amprtizare si de organ tactil.
In alcatuirea regiunii copitei intra formatiuni osoase, articulare si tendinoase, invelite de un tegument modificat ce produce cutia de corn. Tegumentul regiunii apexiale este format din subcutis (hipoderm), derm si epiderm.
Hipodermul redus cantitativ si format din t. conjunctiv lax, este prezent numai in zonele in care dermul nu ajunge in contact direct cu baza anatomica.
Dermul prezinta trei straturi:
a)un strat periostal, rezultat din fuzionarea periostului cu stratul profund al dermului, cuprinde t. conjunctiv dens, fibros, sarac in celule;
b) un strat reticulat, format din t. conjunctiv dens, fibros, bogat vascularizat, cu numeroase fibre elastice si nervoase;
c) un strat papilar, bogat in celule, fibre conjunctive, terminatii nervoase si numerosi corpusculi senzitivi (Pacini, Krause).
Impreuna cu o parte din straturile epidermului (stratul generator si primele randuri de celule din stratul spinos), dermul formeaza o componenta macroscopica, denumita membr. cheratogena, ce produce cutia de corn a copitei. Membrana cheratogena se sistematizeaza intr-o portiune parietala (in apropierea osului), ce genereaza peretele cutiei de corn, si o portiune soleara, ce produce cornul din care sunt formate talpa si furcuţa. Pe o membrana cheratogena exista aproximativ 500-600 lamele primare orientate vertical. Totalitatea papilelor dermice lamelare formeaza tesutul podofilos al copitei, in timp ce papilele dermice filiforme de pe portiunea soleara formeaza t. velutos sau catifelat al copitei. Ambele tesuturi sunt puternic vascularizate si extrem de sensibile, fiind prevazute cu numerosi corpusculi senzitivi (Pacini si Krause). O serie de gl. merocrine modificate se gasesc in dermul care acopera furcuța.
Epidermul regiunii copitei sufera puternice modificari fata de epidermul tegumentar, participand la structurarea cutiei de corn. Cutia de corn prezinta o portiune parietala, care se prelungeste caudal cu barele, si o portiune soleara, care cuprinde talpa propriu-zisa si furcutza. Peretele cutiei de corn este format din 3 straturi: extern, mijlociu si intern. Tesutul epidermic din stratul intern formeaza aproximativ 600 lamele primare, cornificate, orientate vertical, desprinse de pe fata interna a stratului mijlociu si angrenate cu lamelele podofilului. De pe fiecare lama primara se desprind perpendicular sau oblic, 100-200 de lame secundare.
ONGLOANELE – prezente la rumegatoare si suine, ongloanele au o histostructura asemanatoare cu a copitei. Stratul lamelar intern cuprinde numai lamele primare inalte, dar scurte, lipsite de lamele secundare, ceea ce face ca atasarea cutiei de corn sa fie mai slaba.
La niv. fetei soleare, talpa este redusa in suprafata, dar structurata ca si la cabaline. Lipseste furctza, iar un calcai proeminent si intins ocupa o parte a fetei soleare, fiind acoperit de un corn moale, subtire, putin rezistent.
Ongloanele secundare, prezente la rumegatoare si suine, reprezinta vestigii digitale, acoperite cu material cornos si derm, cu aceeasi histostructura ca si ongloanele principale.

24. TESTICULUL

Reprezentand gonada masculina, testiculul este un organ hotmono-dependent, mixt care produce atat spermatozoizi cat si hormoni sexuali. Functia spermatogenetica este modulata de hormonul foliculo-stimulant adenohipofizar iar cea endocrina de hormonul luteinizant hipofizar sau hormonul stimulator al celulelor interstitiale. Testiculul este format din parenchim tubular si din tesut conjunctiv, care intra in alcatuirea albugineei si stromei.
Albugineea apare ca o capsula fibroasa, foarte rezistenta, dublata pe fata externa de portiunea viscerala a peritoneului tecii vaginale. Albugineea mentine parenchimul sub presiune facilitand eliberarea spermatozoizilor. Albugineea este formata in mare parte din fibre de colagen si putine fibre elastice. Mai cuprinde si un strat vascular, ocupat de ramificatiile arterei si venei testiculare mari. De pe fata profunda, albugineea detaseaza o serie de septe conjunctive care impart parenchimul in 250-300 de lobuli testiculari cu aspect piramidal.
Lobulii testiculari cuprind 2-5 tubi seminiferi si endocrinocitele interstitiale.
Tubii seminiferi prezinta o portiune flexoasa lunga si una dreapta si scurta, comuna pentru mai multi tubi seminiferi dintr-un lobul. Portiunea dreapta se deschide in reteaua testiculara din care se desprind canalele eferente, ce parasesc testiculul, continuandu-se cu conurile eferente, ce se deschid in canalul epididimar.
Glanda interstitiala a testiculului este formata din cordoane de endocrinocite interstitiale (celule Leydig), dispuse in spatiile conjunctive dintre tubii seminiferi, in apropierea capilarelor sanguine, impreuna cu fibrocite, macrofage si capilare limfatice. Este o glanda endocrina de tip difuz. Nr. endocrinocitelor interstitiale variaza de la o specie la alta fiind dependent de varsta. La electronomicroscop se vad 2 tipuri de celule Leydig: mici, fusiforme, cu organite putine si mari, cu citoplasma bogata in vezicule, incluziuni de lipide si pigmenti.
In perioada embrio-foetala, cel. Leydig sunt numeroase si active, producand hormoni androgeni iar la parturitie isi inceteaza activitatea pe care o reiau la pubertate.

25. OVIDUCTUL LA MAMIFERE SI PASARI

Oviductele sau salpinxurile sunt organe bilaterale, cu aspect flexuos. Prezinta 3 portiuni: pavilionul, corpul si extremitatea uterina.
Pavilionul sau infundibulul este extremitatea abdominala a oviductului , avand aspect de palnie. Corpul se extinde in sens caudal, legand pavilionul de extremitatea uterina, prin care oviductul se deschide in cornul uterin, prezentand o usoara strangulatie.
Mucoasa oviductului apare cutata, prezentand pliuri inalte si ramificate in regiunea infundibulului si mai putin dezvoltate in regiunea istmului. Epiteliul oviductului cuprinde 4 tipuri de celule: columnare ciliate, secretoare, cuneiforme si bazale. Celulele columnare ciliate prezinta cili lungi care prin bataile lor si prin miscarile peristaltice ale oviductului favorizeaza transportul ovulului si al zigotului.
Infundibulul preia ovocitele eliberate de ovar, peste care in estrus, se aplica bursa ovariana.
Fecundatia se produce in jumatatea caudala a oviductului. Deplasarea ovulului si oului spre uter se datoreaza activitatii cililor si contractiilor peristaltice.
La pasari, caile genitale femele sunt reprezentate de oviductul stang. Oviductul este un organ tubular, foarte sinuos, ce se intinde de la ovar la cloaca si este format din 5 segmente morfo-functionale: pavilion, magnum, istm, uterus si vagina. Fiecare segment are un rol bine determinat in formarea oului.
Pavilionul prezinta o portiune craniala dilatata, cu aspect de palnie, si o portiune caudala, mai ingusta. Are o lungime medie de 6-9 cm. In pavilion, ovocitul parcurge a 2-a diviziune de maturare si are loc fecundatia. Mucoasa pavilionului este puternic incretita si formeaza cute ce converg spre portiunea ingustata.
La nivelul portiunii caudale apar glande tubulare. Fibrele musculare incep sa se organizeze pe 2 straturi.
Magnum sau camera albuminogena ocupa o mare parte din lungimea oviductului si are rol de elaborare a albusului. In magnum, galbenusul stationeaza aprox. 3 ore. Peretii magnumului sunt grosi datorita dezvoltarii mucoasei si straturilor musculare. Mucoasa apare extrem de cutata iar suprafata secretorie este marita. In corionul mucoasei sunt prezente numeroase glande formate prin invaginarea epiteliului de suprafata. Galbenusul inainteaza prin insurubare datorita musculaturii magnumului care prezinta fibre musculare cu fascicule spiralate. Astfel antreneaza secretia epiteliala care formeaza albusul si salazele.
Istmul este un conduct ingustat, cu lungimea de 8cm si diametru de 2cm. Prin activarea glandelor din istm se produc membranele cochiliere ale oului.
Uterus sau camera cochiliera este o camera ca o portiune mai dilatata a oviductului in care se produce coaja calcaroasa, oul stationand aici circa 20h. Epiteliul mucoasei uterine participa intens la formarea cojii oului, secretand matricea proteica in care se depun sarurile de calciu. Glandele uterusului produc in mai putin de 24h, circa 5g de calciu.
Totodata hormonii tiroidieni si paratiroidieni joaca un rol important in formarea cojii oului.
Vaginul este o portiune scurta si ingusta a oviductului, interpusa intre uterus si cloaca. La limita cu uterusul este prezent un sfincter muscular.
Formarea oului si deplasarea sa prin cele 5 segmente ale oviductului dureaza in medie 24h. Deplasarea se produce prin contractiile fibrelor netede sub influenta oxitocinei.

26. CORPUL GALBEN

Corpul galben apare in zona corticala a ovarului, dupa ce a avut loc ovulatia, avand un caracter temporar in situatii fiziologice. Dupa dehiscenta si ovulatie, in cavitatea foliculara se formeaza un cheag sero-hemato-fibrinos, ce contine lichid folicular si celule foliculare.
Luteinizarea este procesul prin care celulele granuloasei si celulele tecale se transforma in luteocite, care contin luteina, un pigment galben.
Cresterea corpului galben se datoreaza atat activitatii mitotice, cat si hipertrofierii celulelor luteale. Exista 2 tipuri de celule luteale, mari si mici. Celulele luteale mari apar poligonale si contin in timpul metestrului si diestrului, organite caracteristice pentru sinteza de hormoni steroizi (progesteron), mitocondrii, reticul endoplasmic neted abundent. Celulele luteale mici apar mai incarcate cu lipide, dar prezinta mai putine organite de sinteza. Cel. luteale mici reprezinta numai o mica parte din cel. corpului galben si sunt situate la periferia acestuia. Produc estrogeni.
Celulele corpului galben, in dezvoltare si maturare, contin multe fosfolipide si putine trigliceride, colesterol si esteri. In timpul regresiunii, colesterolul se acumuleaza in celulele luteale, ceea ce sugereaza utilizarea colesterolului pentru sinteza hormonilor steroizi.
Corpul galben isi pastreaza functia conditionat de instalarea gestatiei, deosebindu-se un corp galben progestativ sau ciclic si un corp galben gestativ.
Corpul galben progestativ ( sau ciclic) se instaleaza si evolueaza atunci cand nu s-a produs fecundatia. Este activ 5-10 zile, dupa care va involua, transformandu-se intr-o formatiune hialino-fibroasa, denumita corp albicans.
Corpul galben gestativ se instaleaza numai daca ovulul a fost fecundat. Functioneaza pana la jumatatea gestatiei, dupa care involueaza, transformandu-se in corp albicans. Exista specii de animale, la care prezenta corpului galben este necesara pe intreaga perioada a gestatiei.

27. PANCREASUL ENDOCRIN

Pancreasul endocrin este format din insule pancreatice (Langerhans) care reprezinta aproximativ 1-2% din greutatea parenchimului. Insulele pancreatice au forme variate, sferice sau ovale, fiind delimitate de acinii pancreatici adiacenti printr-un tesut conjunctiv fin. Cele mai multe insule se gasesc in coada pancreasului. La pasari si reptile, coada pancreasului este formata aproape in totalitate din insule Langerhans.
In cadrul insulelor, endocrinocitele sunt dispuse in cordoane anastomozate neregulat, printre care se gasesc capilare de tip sinusoid. Exista mai multe tipuri de endocrinocite (A, B, C, D, si F).
Endocrinocitele alfa-A sau glucagonocitele sunt celule mari, poligonale. Endocrinocitele A produc glucagonul, un hormon hiperglicemiant, reprezentand 5-30% din pop. celulara a insulelor. Glucagonul contracareaza efectul hipoglicemiant al insulinei prin descompunerea glicogenului hepatic si eliberarea glucozei. Celulele A pot fi distruse selectiv prin administrarea de saruri de cobalt.
Endocrinocitele beta-B sau insulinocitele apar mai mici, imprecis delimitate, poliedrice, nearginofile (nu contin granulatii argirofile). Endocrinocitele B ocupa 60-80% din pop. celulelor insulare, ajungand la ovine la 98%. Celulele B realizeaza contacte cu numeroase fibre nervoase de origine simpatica si parasimpatica. Produc insulina, hormon hipoglicemiant, ce favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si muschi, precum si transformarea acestuia in tesut adipos de rezerva. Aloxanul distruge selectiv celulele B, fiind intrebuintat pentru producerea experimentala a diabetului.
Endocrinocitele C apar neregulate sau salb granulate, reprezentand precursori ai celorlalte tipuri de celule din insulele pancreatice.
Endocrinocitele delta sau celulele D sunt relativ rare (5% la canide) situate la periferia insulelor, in vecinatatea celulelor A. Sintetizeaza somatostatinul, un hormon de crestere.
Endocrinocitele F produc o polipeptida pancreatica ce stimuleaza secretia de suc gastric, inhiba motilitatea intestinala si secretia biliara.

28. EMISFERELE CEREBRALE

Creierul mare este format din doua emisfere cerebrale, legate intre ele printr-o serie de formatiuni comisurale. Fiecare emisfera cerebrala este constituita din substanta cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie formeaza scoarta cerebrala (cortexul) si nucleii cenusii telencefalici. La mamifere cortexul este sistematizat in neocortex si paleocortex. Pe suprafata cortexului se gasesc neregularitati organizate in circumvolutiuni (sau girusuri), delimitate de santuri (sau sulcusuri). Grosimea cortexului variaza, fiind mai redusa la nivelul lobului occipital (cca. 1,25mm) si mai groasa la nivelul lobului frontal (cca. 4mm), unde se gasesc centrii motori.
D.p.d.v. functional, in neocortex se deosebesc: arii senzitive, arii motorii si arii de asociatie.
Cele 5 tipuri de neuroni corticali sunt:
1)neuronii piramidali – au vful orientat spre supraf cortexului, iar axonul se detaseaza de la nivelul bazei si patrunde in substanta alba. Dendritele desprinse din apexul neuronului se indreapta spre suprafata cortexului, unde se ramifica abundent. Cei mai mari neuroni piramidali sunt denumiti celule Betz si se gasesc in cortexul motor.
2)neuronii stelati – sunt neuroni mici, cu axon scurt si cu mai multe dendrite ramificate, ce confera neuronului o forma stelata.
3)neuronii Martinoti – au un contur piramidal, cu putine dendrite scurte si cu axon lung. Sunt considerati neuroni piramidali inversati, axonul detasandu-se din varful piramidei, in timp ce dendritele se desprind de la baza acesteia.
4)neuronii fuziformi – sunt mici si medii, orientati cu axul lung perpendicular pe supraf cortexului.
5)neuronii orizontali Cajal – sunt mici, ovoidali, cu axul mare orientat paralel cu suprafata cortexului. Sunt cei mai putin numerosi fiind prezenti in stratul molecular.
Pe langa neuroni, cortexul mai contine astrocite, oligodendroglii, microglii si capilare sanguine.
Straturile neocortexului difera intre ele dupa morfologia si densitatea neuronilor:
• stratul molecular(plexiform) este cel mai superficial. In el predomina neuropilul, compus din dendritele apicale ale neuronilor piramidali si din ramificatiile terminale ale axonilor fibrelor aferente
• stratul granular extern contine o pop densa de neuroni stelati mici si neuroni piramidali mici
• stratul piramidal extern contine neuroni piramidali mici si mijlocii
• stratul granular intern contine o pop densa de neuroni stelati mici
• stratul piramidal intern cuprinde neuroni piramidali mari, neuroni stelati si neuroni Martinotti.
• stratul multiform cuprinde o larga varietate de neuroni piramidali mici, neuroni Martinotti, neuroni stelati si neuroni fuziformi
Fibrele nervoase din cortex sunt:
• aferente – vin din substanta alba
• eferente – patrund in substanta alba si intra in structura cailor piramidale
Substanta alba ocupa centrul emisferelor cerebrale si cuprinde:
– fibre nervoase mielinice de proiectie
– de asociatie
– comisurale.
Fibrele de proiectie sunt fibre aferente ce aduc impulsuri nervoase la cortex, sau fibre eferente, ce conduc impulsuri la centrii subcorticali.
Fibrele nervoase de asociatie leaga o arie a cortexului cu o alta arie din aceeasi emisfera cerebrala, putand fi scurte sau lungi.
Fibrele comisurale leaga ariile dintr-o emisfera cu arii din emisfera congenera, intrand in componenta corpului calos, a trigonului cerebral si a comisurii albe anterioare.
Bulbul olfactiv este o formatiune ce intra in componenta emisferelor cerebrale, aparand ca o prelungire atasata fetei ventrale, indreptata spre cavitatile nazale.

29. ANALIZATORUL ACUSTIC

Receptorii analizatorului auditiv (acustic) sunt situati in urechea interna, care se gaseste in stanca osului temporal, un os al neurocraniului. Aici, in melcul osos (cohleea osoasa) se afla melcul membranos (canalul cohlear) care adaposteste organul Corti ce contine celulele receptoare auditive.
Vibratiile sonore sunt captate mai intai de urechea externa, formata din pavilionul auricular si conductul auditiv extern. Profund de conductul auditiv extern se afla urechea medie (cutia timpanica), o cavitate sapata tot in stânca temporalului. Intre conduct si urechea medie se interpune membrana timpanica (timpanul), un rezonator ce vibreaza sub influienta undelor sonore.
Urechea medie, plina cu aer adus de trompa Eustachio (o legatura intre aceasta si portiunea superioara a faringelui), contine un lant de trei osicioare auditive (ciocan, scarita, nicovala) si doi muschi de mici dimensiuni atasati ciocanului si scaritei. Lantul osicular si actiunea muschilor modifica (prin amplificare sau prin diminuare) caracteristicile sunetelor pe care le transmit mai departe, in urechea interna si asigura o buna auditie.
Segmentul de conducere al analizatorului auditiv incepe cu primul neuron, situat in ganglionul Corti din urechea interna.
In structura organului Corti sunt cuprinse 3 componente majore: celule senzoriale, celule de sustinere si formatiuni nervoase.
Celulele de sustinere sunt reprezentate de stalpii Corti, celulele Deiters, celulele Hensen si celulele Claudius.
Functionarea organului spiral auditiv (Corti) este determinata de undele sonore captate de urechea externa si transmise de urechea medie (prin timpan si oscioare) catre urechea interna. Aceste unde produc vibratii ale perilimfei din rampa vestibulara, care prin intermediul helicotremel se transmit perilimfei din rampa timpanica, cauzand vibratii ale timpanului secundar si ale membranei bazilare. Vibratiile membranei bazilare determina stimularea perilor auditivi prin contactul lor cu membrana tectoria. O alta posibilitate de stimulare a perilor auditivi se datoreaza faptului ca vibratiile perilimfei determina vibratii ale membranei vestibulare (Reissner) si consecutiv acestora, vibratii ale endolimfei din scala medie (canalul cochlear/melcul membranos). Vibratiile endolimfei produc deplasari ale membranei tectoria si stimularea perilor auditivi.

30. CAILE GENITALE MASCULE

Caile genitale mascule sunt reprezentate de tubii drepti, canalele eferente si epididimul, canalul deferent, canalul ejaculator si uretra.
Tubii drepti se formeaza prin confluarea tubulilor seminiferi contorti din fiecare lobul, avand lungimi de 200-400m si diametrul intre 40-90m. Fac legatura intre tubii seminiferi contorti si reteaua testiculara. Epiteliul tubilor drepti contine numeroase macrofage si limfocite, fiind capabil sa fagociteze spermatozoizii.
Canalele eferente sunt o serie de canale intratesticulare, cu origine in reteaua testiculara. Ele se continua extratesticular cu conurile eferente (canale flexuoase ce se deschid in canalul epididimar). Conurile eferente reprezinta lobulii epididimului, delimitati intre ei prin septe conjunctive. Epiteliul canalelor cuprinde celule secretoare columnare, celule columnare ciliate si celule bazale. Celulele columnare secretoare desfasoara activitati secretorii si resorbtive. Celulele columnare ciliate creaza curenti cu ajutorul cililor vibratili facilitand astfel inaintarea spermatozoizilor spre epididim.
Epididimul este un organ atasat testiculului in a carui alcatuire intra canalul epididimar. In alcatuirea epiteliului canalului epididimar intra epiteliocite microviloase cu stereocili, celule holocrine si celule bazale.
Canalul deferent continua canalul epididimar, prezentand o portiune initiala, localizata in cordonul spermatic si o portiune abdomino-pelvina, situata intr-o plica peritoneala. Musculatura canalului deferent apare f groasa. Portiunea terminala a canalului deferent contine glande tubuloalveolare avand un aspect de ampula.
Canalul ejaculator prezinta o structura asemanatoare cu peretele ampulei canalului deferent. Epiteliul canalului ejaculator se continua cu epiteliul uretrei fiind epiteliu de tranzitie.
Uretra masculina indeplineste un rol de conduct comun uro-genital. Prezinta o portiune prostatica, o portiune membranoasa si o portiune spongioasa sau peniana.
Portiunea prostatica se extinde de la gatul vezicii urinare pana la extremitatea caudala a prostatei, unde se continua cu portiunea membranoasa. Mucoasa de la nivelul portiunii prostatice formeaza o proeminenta care se termina caudal prin tuberculul seminal. Pe acest tubercul se deschid canalele ejaculatoare sau canalele deferente. Tot aici se deschide si utriculul prostatic sau uterul masculin.