Saruri ale Metalelor Grele Curs 11 (partea VII)

Saruri ale Metalelor Grele
An 3 Semestrul 1
Curs 11 (partea VII)

Preluare dupa Farmacologie – FMVB

A. Combinaţii ale mercurului
Derivaţii anorganici ai mercurului au fost printre primele antiseptice folosite pe scară largă în terapeutică datorită acţiunii lor bactericide foarte puternice. Cercetările întreprinse mai târziu au arătat însă că activitatea lor este mai degrabă bacteriostatică decât bactericidă. Având însă o toxicitate mare, întrebuinţările lor terapeutice sunt destul de limitate.
Mecanismul prin care compuşii mercurului produc efectele antiseptice a fost foarte mult studiat, dându-se următoarea explicaţie: metalul se fixează la grupările tiolice (SH) libere ale proteinelor şi enzimelor pe care le denaturează, blocând astfel o serie întreagă de procese metabolice esenţiale pentru microorganisme. Una din dovezile experimentale pe care se sprijină această concepţie este faptul că acţiunea toxică, deci şi dezinfectantă, a compuşilor mercurici este anihilată sau diminuată prin administrarea de compuşi cu grupări tiolice libere, cum este DMS (dimercaptopropanolul).
Alţi compuşi organici, cât şi cei anorganici ai mercurului nu arată însă o electivitate suficientă faţă de grupele SH libere ale diferitelor componente biologice existente la microorganisme şi organismul gazdă, de unde toxicitatea ridicată şi indicele chimioterapic foarte mic.
Combinaţii anorganice ale mercurului
1. Clorura de mercur (Sublimat corosiv). Pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust metalic astrigent. Este reactiv oficinal. Soluţiile apoase sunt acide; prin adaos de clorură de sodiu devin neutre.
Sublimatul corosiv acţionează atât prin precipitarea proteinelor, cât şi prin liposolubilitate. Acţiunea dezinfectantă este diminuată mult de prezenţa substanţelor organice, a murdăriilor. În practică, sublimatul se întrebuinţează ca dezinfectant sau câteodată ca antiseptic în soluţie 10 %o; însă antisepsia repetată poate să ducă la apariţia dermatitelor, eczemelor. În concentraţie de 1 % este sigur iritant pentru piele, iar la peste 5 % este caustic. Soluţiile 1‰ şi în concentraţii mai mari de până la 1 % sunt acaricide şi insecticide.
2. Oxidul galben de mercur (Hydrargyrum oxydatum). Pulbere grea, amorfă, foarte fină, de culoare galbenă, lipsită de miros şi gust. Substanţa este insolubilă în apă; este prevăzută în farmacopee (oficinală). În contact cu ţesuturile animale se transformă lent şi în cantităţi mici în derivaţi uşor iritanţi şi antiseptici. Se întrebuinţează în oftalmologie ca unguent, singur sau împreună cu abastru de metilen, în concentraţii de 0,5 – 3 %.
Oficinal este şi unguentul oftalmic 2 %, comercializat în tuburi de 6 g; aceasta se recomandă şi în dermatologie, luându-se măsuri pentru împiedicarea animalelor de a se linge.
3. Cloramidura de mercur (Hydrargyrum amidochloratum, Precipitatul alb de mercur). Pulbere albă, fără miros şi fără gust, insolubilă în apă, solubilă la cald în acizi. Se foloseşte ca antiseptic extern în dermatologie, în special sub formă de unguente.
4. Oxicianura de mercur (Hydrargyrum oxycianatum). Pulbere microscopică, slab gălbuie, fără miros, solubilă în apă, insolubilă în alcool şi eter. Este un bun antiseptic utilizându-se sub formă de soluţii apoase şi unguente în oftalmologie şi obstetrică.
Combinaţii organice ale mercurului
Mercurul formează două tipuri de compuşi organici cu formulele generale R2Hg şi RHgX. Ambele tipuri de compuşi sunt stabili şi neionici, legătura mercur-carbon fiind covalentă; compuşii cu formula generală RHgX disociază în soluţie, punând în libertate ionul R-Hg+, căruia i se atribuie activitatea terapeutică.
Ca şi la compuşii anorganici, cantitatea de ioni eliberată este foarte mică, totuşi suficientă pentru a produce efectul antiseptic. Compuşii alifatici ai mercurului nu sunt folosiţi în terapeutică din cauza toxicităţii lor mari. Compuşii aromatici au însă o utilizare destul de largă, toxicitatea fiind mai mică, fapt dovedit de indicele chimioterapic mai mare.
1. Boratul de fenilmercur (Fenosept, Mercasept). Pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust astringent, metalic, foarte solubilă în apă şi alcool, oficinală. Se găseşte sub formă de soluţie 2 %o. Se utilizează ca antiseptic şi dezinfectant, pentru antisepsia plăgilor se diluează de 20 – 40 ori; pentru instrumentar se diluează de 10 ori şi de adaugă 0,03 g nitrit de sodiu la 100 ml soluţie; pentru dezinfecţia din mediul exterior se diluează numai de 5 ori.
2. Nitratul de fenil mercur. Cristale sub formă de lamele solzoase, lucioase, fără miros şi lipsite de gust. Este un bun antiseptic, dotat cu acţiune bacteriostatică, însă soluţiile sale sunt destul de iritante pentru ţesuturi.
3. Tiomersal (Mertiolat). Pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă dând soluţii stabile. Conţine 40 % mercur. Este utilizat pentru antisepsia pielii şi dezinfecţia instrumentarului. Soluţiile diluate 10-4 – 2 *10-4 sunt indicate pentru spălături oculare, vezicale, uretrale. În plus, mertiolatul îşi găseşte utilizare şi pentru conservarea anumitor seruri.
4. Nitromersal (Metafen). Pulbere brună, practic insolubilă în apă, mai solubilă în alcool concentrat. Antiseptic bun, este folosit la sterilizarea instrumentelor chirurgicale, deşi acţiunea asupra sporilor bacteriilor este nesemnificativă.
5. Merbromin (Mercurocrom). Pulbere granuloasă roşie, lipsită de miros, uşor higroscopică. În timpul războiului a fost întrebuinţat ca antiseptic sub formă de de soluţii alcoolice, înlocuitoare a soluţiilor de iod oficinale.

B. Compuşi ai argintului
Dintre compuşii argintului, dotaţi cu acţiune antiseptică sunt oficinali azotatul de argint şi compuşii oficinali coloidali. De altfel, metalul însuşi este înzestrat cu acţiune oligodinamică puternică, cunoscută încă de mult timp (Naegeli, 1893) şi studiată în scopul aplicării ei în practică.
1. Azotatul de argint (Argentum nitricum, Argenti nitras). Substanţă cristalină, oficinală, formând plăci sau cristale translucide, lucioase, cu gust metalic neplăcut şi caustic. Sub influenţa luminii şi a substanţelor organice capătă o culoare cenuşie datorită depunerii argintului metalic. Azotatul de argint trebuie conservat în absenţa luminii, iar asocierea lui în produsele farmaceutice trebuie făcută ţinând seama de însuşirile sale chimice. Nu se va asocia cu halogenuri alcaline, substanţe alcaline, substanţe organice şi substanţe reducătoare.
Este un foarte bun antiseptic în soluţii diluate şi un energic cauterizant, în soluţii concentrate sau în stare solidă. Este folosit sub formă de soluţii 1 % în oftalmologie, iar în soluţii mai diluate, 10-3 – 10-5, este utilizat pentru antisepsia mucoaselor (uretrală, vezicală) sau a plăgilor. În anumite afecţiuni dermatologice se obţin rezultate bune prin aplicarea azotatului de argint sub formă de unguente. Pentru cauterizări sunt utilizate creioanele, obţinute prin turnarea în forme a azotatului de argint topit, în amestec cu azotatul de potasiu. Azotatul de argint se întrebuinţează nu numai în oftalmologie, ginecologie şi chirurgie (soluţii 1 %o – 1 %), ci şi în tratamentul eczemelor umede, diverselor dermatite, arsurilor, etc. sub formă de soluţii 2 – 5 % sau în tratamentul aftelor în soluţie 0,5 %.
2. Protargolul (Proteinatul de argint, Argentum proteinicum, Argenti proteinas). Pulbere fină, aderentă, de culoare galbenă, galben brună, uşor higroscopică, fără miros şi gust metalic amărui. Se dispersează cu încetul în apă, formând o soluţie coloidală de culoare brună. Soluţiile apoase au reacţie alcalină; ele se prepară cu apă rece şi se conservă în sticle colorate. Conţine 7,8 – 8,3 % argint. Substanţa este antiseptică, puţin astrigentă sau iritantă. În calitate de antiseptic, se foloseşte sub formă de soluţii 0,5 – 3 % şi de unguente 5 – 10 % în oftalmologie şi ginecologie.
3. Colargolul (Argintul coloidal, Argentum colloidale, Argenti colloidalis). Produs coloidal de argint, oficinal, în care coloidul protector este o albumină. Pulbere granuloasă sau lamele, de culoare neagră verzuie sau albastru închis, cu luciu metalic, cu miros caracteristic şi cu gust amărui-metalic. Se dispersează lent în apă şi alcool diluat, formând o soluţie coloidală de culoare brun închis. Se întrebuinţează ca antiseptic extern, aplicat în special pe mucoase, fiind neiritant şi netoxic. Formele de utilizare sunt: soluţii 1,5 % pentru instilaţii oculare şi nazale, soluţii 0,1 % pentru spălături, unguente 10 – 15 %, ovule şi supozitoare conţinând de obicei 0,1 g colargol.
4. Vitelinatul de argint (Argentum vitellinatum, Argenti vitellinas, Argirol). Fragmente sau lamele de culoare albastră închis spre negru, cu luciu metalic, fără miros, cu gust caracteristic. Se obţine prin precipitare din vitelină, o fosfoproteină din gălbenuşul de ou şi azotat de argint. Ca sursă de proteină se mai pot întrebuinţa gelatina, serumalbumina sau cazeina. Se foloseşte ca antiseptic întocmai ca şi ceilalţi compuşi coloidali de argint. Este bun antiseptic, însă are şi o uşoară acţiune iritantă asupra ţesuturilor.

C. Compuşi ai cuprului
Dintre compuşii cuprului este folosit în terapeutică numai sulfatul de cupru.
Sulfatul de cupru (Cuprum sulfuricum, Cuprii sulfas) – produs cristalizat în prisme albastre, cu gust metalic, astringent, neplăcut. În aer este eflorescent, transformându-se în trihidrat; la 100oC formează monohidratul, iar la 230oC pierde complet apa de cristalizare devenind o pulbere albă, higroscopică.
În soluţii de 0,5 – 1 %, sulfatul de cupru este bactericid faţă de formele vegetative (mai ales stafilococi), în aceleaşi concentraţii fiind şi astringent pentru plăgi şi mucoase. Peste 1 – 2 % devine iritant, iar peste 10 – 20 % sau per se acţionează caustic.
Soluţiile cicatrizante pentru plăgi sunt soluţiile glicerinate. Este şi un bun antihelmintic în moniezioză, hemoncoză, trihostrongiloză ovină, dar cu condiţia administrării unui purgativ ulterior; aceeaşi soluţie 1 % se recomandă în coccidioza bovină sau în intoxicaţiile cu fosfor (2-10 g/animal), cuprul, împiedicând absorbţia toxicului. În arsurile cu fosfor, se aplică soluţiile cu sulfat de cupru 3 – 5 % sub forma de comprese. Unguentele 5 – 10 % dau unele rezulate în tratamentul necrobacilozei, panariţiului. Preparatul Tricofiţin conţine şi sulfat de cupru.
Pentru distrugerea gasteropodelor la păşuni, se folosesc soluţiile 1–2%, calculându-se 2 g sulfat de cupru pentru 1 m2.
Creionul cu sulfat de cupru mai conţine şi alaun, camfor, azotat de potasiu, purtând şi denumirea de Lapis ophtalmicus sau lapis divinus, este un caustic puţin energic, folosit per se în oftalmologie.