Necropsie – Examinarea exteriorului

Necropsia.Examinarea Exteriorului

Preluare dupa Anatomie Patologica FMVB
Tehnica generala a necropsiei la mamifere
Examenul exterior presupune identificarea cadavrului, înregistrarea modificărilor cadaverice, examenul suprafeţei cutanate, a orificiilor naturale, a mucoaselor aparente, a fanerelor şi a glandei mamare. Se recurge la inspecţie, palpaţie şi examinarea in situ a eventualelor formaţiuni patologice de suprafaţă (abcese, tumori etc.).
Identificarea cadavrului constă în stabilirea speciei, rasei, vârstei, sexului, particularităţilor de culoare, taliei, semnelor particulare şi a proprietăţii animalului. Se apreciază starea de întreţinere în raport cu dezvoltarea ţesutului adipos subcutanat, rotunjimea corpului şi volumul maselor musculare. Pentru semnele particulare se au în vedere depistarea unor cicatrice, prezenţa sau lipsa coarnelor, amputări de membre sau de coadă.
Modificările cadaverice deţin un loc important în cursul necropsiei, ajutând în unele situaţii la orientarea diagnosticului.
Examenul suprafeţei cutanate în totalitate se face prin observaţie şi prin palpaţie. Se va urmări aspectul învelişului pilos, uniformitatea acestuia, modificările de culoare sau de rezistenţă în raport cu vârsta şi rasa animalului. Zonele cu piele fină sunt observate cu atenţie, fiind adesea sediul unor leziuni precoce în evoluţia unor boli. Prin palpare se apreciază elasticitatea pielii, starea de deshidratare, se decelează neregularităţile date de diferitele leziuni (îngroşări localizate sau difuze, excrescenţe, tumefieri).
Tot în această fază se verifică integritatea oaselor, prin palpare putând pune în evidenţă mişcări anormale sau crepitaţii, ceea ce indică prezenţa fracturilor.
În cazul animalelor depigmentate se apreciază culoarea pielii. Dacă se cunoaşte din anamneză că animalul a fost supus unui tratament, se palpează şi se observă zonele corporale specifice tipului de administrare a medicamentului. Se apreciază volumul şi gradul de destindere abdominală şi se constată existenţa eventualelor hernii, eventraţii sau evisceraţii, care vor fi caracterizate din punct de vedere al mărimii, localizării, formei şi aspectului. Se examinează şi caracterizează plăgile chirurgicale sau accidentale, o atenţie deosebită acordându-se plăgilor de castrare.
La animalele nou-născute se examinează cordonul ombilical sau cicatricea ombilicală.
Nerespectarea acestei etape va duce inevitabil la pierderea unor informaţii valoroase.
Timpul următor este reprezentat de examenul orificiilor naturale şi mucoaselor aparente.
În regiunea capului se examinează urechea externă, urmărind modificările de culoare şi formă ale conchiei auriculare, crustele sau depozitele anormale existente în conductul auditiv extern.
Mucoasa conjunctivală poate furniza informaţii prin modificarea culorii, a desenului vascular, prezenţa unor colecţii în sacul conjunctival (uneori provocând lipirea pleoapelor sau aglutinarea perilor de la unghiul intern al ochiului), a prezenţei corpilor străini, inerţi sau animaţi. Se vor examina globii oculari din punct de vedere al poziţiei în cavitatea orbitală, al integrităţii corneei, al culorii irisului sau scleroticii sau orice altă abatere de la aspectul normal.
Pentru orificiul bucal se are în vedere urmărirea integrităţii buzelor şi a comisurilor, a perilor tactili sau prezenţa lichidelor care se scurg din cavitatea bucală, murdărind trenul anterior al cadavrului. Cavitatea bucală este dificil de examinat în timpul manifestării rigidităţii cadaverice, examenul efectuându-se în totalitate după eviscerarea piesei buco-cervico-toracale. În orice caz, nu se omite acest timp al necropsiei, fiind tot atât de important ca şi examinarea oricărui alt organ. Se mai urmăresc: poziţia limbii, suprapunerea arcadelor dentare, caracteristicile dinţilor (erupţie, integritate şi culoare), aspectul mucoasei bucale, existenţa corpilor străini, a depozitelor sau a diferitelor lichide în cavitatea bucală.
Aceleaşi criterii amintite anterior se aplică şi pentru orificiile nazale şi mucoasa nazală. Se observă crustele, provenite din uscarea secreţiilor, ca şi prezenţa diferitelor depozite sau lichide, culoarea mucoasei şi integritatea acesteia. Leziunile mucoasei nazale furnizează indicaţii despre unele boli ale aparatului respirator, dar şi despre boli sistemice sau despre accidente.
Se examinează orificiul anal pentru a sesiza modificări de poziţie (prolaps rectal) şi de dezvoltare (atrezie anală), de formă, culoare şi integritate a mucoasei şi nu în ultimul rând a părului perianal şi a trenului posterior, acestea indicând o serie de afecţiuni digestive. Existenţa scurgerilor sangvinolente va impune efectuarea unui frotiu înainte de începerea necropsie
i şi infirmarea sau confirmarea diagnosticului de antrax (la speciile sensibile).
La femele se analizează partea externă a aparatului genital şi glandele mamare. După examinarea comisurii ventrale, se îndepărtează labiile vulvare şi se stabileşte prezenţa secreţiilor naturale sau patologice, abundenţa şi caracteristicile acestora, culoarea şi modificările de suprafaţă ale mucoasei vestibulului vaginal, prezenţa unor larve (miaze genitale), modificările de volum şi eventual de poziţie (prolaps vaginal sau uterin).
Vor fi consemnate în actul de necropsie toate aspectele întâlnite, dar în interpretarea lor se va ţine cont de fazele ciclului estral sau de particularităţile fiziologice ale speciei respective.
Glandele mamare vor fi studiate din punct de vedere al numărului, formei, dimensiunilor, culorii şi secreţiilor exteriorizate. Pentru a fi mai exacţi în aprecieri, se detaşează glandele mamare de peretele abdominal împreună cu limfocentrii adiacenţi şi se secţionează seriat examinându-se o suprafaţă cât mai mare.
La masculi, se determină integritatea organului copulator, a orificiului prepuţial, prezenţa unor colecţii, corpi străini sau leziuni în furou, poziţia meatului urinar, ca şi aspectul regiunii perineale şi a regiunii scrotale. Pentru testicule, în această etapă a necropsiei se are în vedere dezvoltarea simetrică şi coborârea în pungile testiculare.
Examinarea fanerelor, parţial executată în momentul examinării suprafeţei cutanate, va fi completată de aprecierea formei, dimensiunilor, consistenţei ongloanelor sau copitelor, ca şi de aspectul coroanei, chişiţei, a pielii din spaţiul interdigital sau a periniţelor plantare şi palmare la speciile care prezintă asemenea formaţiuni.
Pozitionarea cadavrului
Pentru executarea următorului timp se impune aşezarea cadavrului într-o poziţie care să permită abordarea uşoară a acestuia în vederea jupuirii. La animalele de talie mică se va recurge la imobilizarea cadavrelor în decubit dorsal. La animalele de talie mare se recomandă decubitul dorso-lateral sau lateral, pe cât posibil cu imobilizarea membrelor părţii superioare a cadavrului. Atunci când există condiţii, se recurge la suspendarea cadavrului de membrele posterioare (ca în abator).
INCIZIILE CUTANATE ŞI JUPUIREA
Jupuirea, examinarea ţesutului conjunctiv subcutanat şi a limfocentrilor externi, constituie următoarea etapă a necropsiei.
Se va secţiona numai pielea, cu un cuţit bine ascuţit, având grijă să nu se pătrundă adânc în straturile subiacente. Secţiunea se execută din dreptul arcadei mandibulare (unghiul genian al mandibulei), pe linia mediană a gâtului, toracelui şi abdomenului (ocolind cicatricea ombilicală şi organele genitale externe în „felie de pepene”) până la anus. Secţiunea trebuie să fie unică şi continuă, executându-se apăsarea şi înaintarea cuţitului cu mişcări cât mai lungi, în sens cranio-caudal, folosind în totalitate tăişul cuţitului (nu numai vârful). În timpul secţionării, prosectorul va sta pe partea dreaptă a cadavrului, iar mâna stângă fixează pielea înaintând din aproape în aproape, concomitent cu lama cuţitului.
Perpendicular pe secţiunea iniţială, se realizează secţiuni ale pielii pe faţa medială a membrelor până în dreptul metacarpului şi metatarsului, unde se execută secţiuni circulare.
Jupuirea începe de la cap, prin secţiuni scurte şi precise ale ţesutului conjunctiv subcutanat, cu scopul de a îndepărta pielea în totalitate, deteriorând-o cât mai puţin. În acest scop, poziţia cuţitului va fi orientată oblic spre cadavru. În timpul îndepărtării pielii, se vor avea în vedere grosimea acesteia, devierile de la normal a ţesutului conjunctiv subcutanat, dezvoltarea ţesutului adipos, evidenţierea materialelor patologice (serozităţi, sânge, exsudat purulent).
Limfocentrii explorabili pot fi examinaţi în acest moment al necropsiei.
După îndepărtarea totală sau parţială a pielii (în funcţie de scopul urmărit şi de restricţiile care se impun), pentru o poziţionare şi fixare cât mai bună a cadavrului se detaşează parţial membrele anterioare, prin secţionarea muşchilor pectorali şi cele posterioare prin secţionarea muşchilor interni ai coapsei.
Dacă la femele nu s-au îndepărtat glandele mamare în timpul examinării pielii, se poate executa în acest moment excizia şi examinarea lor după tehnica amintită. Pentru masculi se recurge la detaşarea penisului până la arcada ischiatică şi la secţionarea învelitorilor testiculare pentru exteriorizarea gonadelor, epididimului şi a canalului deferent.
Pentru ca organele genitale externe să poată fi studiate în totalitate, păstrând legăturile naturale cu organele din cavitatea pelvină, se poate aplica următoarea metodă: după deschiderea pungilor testiculare, aparatul genital se lasă în această poziţie până după deschiderea canalului ingvinal, examinându-se în totalitate spre sfârşitul necropsiei.