Necropsie – Eviscerarea

NecropsieEviscerarea

Preluare dupa Anatomie Patologica FMVB

Ordinea eviscerării organelor diferă în funcţie de particularităţile ce ţin de specie, stare fiziologică, leziuni, vârstă. Vom expune o schemă generală de lucru, care poate suferi modificări de la caz la caz.
Eviscerarea piesei buco-cervico-toracale
Piesa buco-cervico-toracală cuprinde limba, amigdalele, faringele, tiroidele, timusul, esofagul, laringele, traheea, bronhiile, pulmonul şi cordul. La animalele de talie mare, piesa se eviscerează în două segmente: buco-cervical şi toracal.
Pentru a nu pierde din vedere şi a nu secţiona glandele salivare, limfocentrii cervicali, timusul, tiroidele şi paratiroidele, toate aceste organe se disecă şi se examinează înainte de eviscerarea piesei amintite. Ulterior se secţionează planşeul bucal de-a lungul feţei interne a mandibulei, până se pătrunde în cavitatea bucală imobilizând capul animalului cu mâna stângă. După secţionarea frâului limbii se introduc două degete în cavitatea bucală, se exteriorizează vârful limbii printre ramurile mandibulare şi tracţionând de limbă se secţionează vălul palatin şi hioidul, dilacerând apoi ţesutul conjunctiv până la intrarea în cavitatea toracică. Tracţionând continuu, se ridică pulmonul şi cordul.
Piesa poate fi extrasă în urma secţionării transversale, între duble ligaturi, a aortei descendente, esofagului şi venei cave, înainte ca acestea să treacă în cavitatea abdominală prin hiatusul diafragmatic. După eviscerare, piesa se aşează într-o tavă, examinându-se etapizat fiecare organ în parte.
Eviscerarea organelor cavităţii abdominale
Îndepărtarea epiploonului permite eviscerarea splinei prin secţionarea ligamentelor şi arterei splenice.
Eviscerarea aparatului digestiv post-diafragmatic impune efectuarea unor duble ligaturi aplicate pe rect, ileon (la câţiva cm de joncţiunea ileo-cecală) şi pe duoden (la diferite distanţe faţă de pilor în funcţie de locul de deschidere a canalului coledoc). Se secţionează transversal ansele intestinale între dublele ligaturi şi se eviscerează ileonul şi jejunul cu limfocentrul mezenteric după secţionarea ligamentului ileo-cecal şi a marelui mezenter. În această etapă, se individualizează şi pancreasul.
Pentru eviscerarea intestinului subţire se recomandă să lucreze două persoane, prima fixând mezenterul, iar cea de a doua secţionându-l cu bisturiul sau foarfecele tangenţial la intestin. Ansele intestinale se îndepărtează prin „depănare“.
Începând de la rect se eviscerează tot intestinul gros.
În cavitatea abdominală au rămas stomacul, ficatul şi un segment din duoden. Pancreasul poate rămâne ataşat la duoden sau se eviscerează separat. Pentru realizarea probei permeabilităţii canalului coledoc se execută o incizie longitudinală a duodenului în dreptul orificiului de deschidere a coledocului, se îndepărtează conţinutul duodenal şi prin compresiuni aplicate în zona fundică a vezicii biliare se urmăreşte exprimarea secreţiei biliare. Se eviscerează apoi organele din cavitate şi se separă ficatul de stomac prin secţionarea ligamentelor.
Stomacul şi intestinele se pun într-o tavă separată şi se examinează la sfârşitul necropsiei.
La polul apical al rinichilor se evidenţiază glandele suprarenale, după eviscerarea suprarenalelor se apreciază volumul, masa, forma, culoarea, consistenţa, raportul corticală/medulară, aspectul suprafeţei de secţiune, simetria. Reamintim că o valoare informaţională mai mare o are examenul histologic. Din acest motiv orice abatere de la normal, decelabilă macroscopic, impune fixarea glandelor suprarenale în soluţie de formaldehidă 10% sau în alţi fixatori.
Aparatul urinar poate fi eviscerat în bloc, conservând legăturile anatomice, după deschiderea cavităţii pelvine, prin secţionarea simfizei ischio-pubiene. Această tehnică se impune în cazul depistării unor leziuni sau când din anamneză sunt semnalate tulburări funcţionale ale aparatului urinar. Ureterele se disecă pe toată lungimea lor şi se eviscerează aparatul urinar cu o porţiune cât mai lungă de uretră. În condiţii obişnuite, rinichii se desprind cu uşurinţă din loja renală, prin dilacerarea ţesutului adipos şi se examinează separat după secţionarea ureterelor şi vaselor renale.
Permeabilitatea ureterelor se apreciază cu ajutorul unei sonde butonate, iar dacă este cazul se pot secţiona până la intrarea în vezica urinară, folosind un instrumentar adecvat. La animalele de talie mică, ureterele sunt examinate în cadavru prin palpare. Eviscerarea vezicii urinare se realizează prin secţionarea transversală a uretrei.
Deschiderea cavităţii pelvine permite eviscerarea în întregime a aparatului urogenital.
La mascul se lărgesc cu ajutorul degetelor canalele ingvinale prin care se introduc testiculele în cavitatea pelvină. Se disecă apoi toate ligamentele, se execută o secţiune perianală circulară, pentru ca ulterior, să se eviscereze în bloc aparatul genital, vezica urinară şi rectul.
La femele, deschiderea cavităţii pelvine face posibilă eviscerarea aparatului uro-genital în totalitate.
În cazul femelelor cu gestaţie avansată, uterul va fi eviscerat imediat după deschiderea cavităţii abdominale.
În această poziţie a cadavrului se pot examina: ţesutul muscular, articulaţiile şi se execută proba mineralizării oaselor.