Celule prezentatoare de antigene

Celulele prezentatoare de antigene

Se impart in:
A)celule profesioniste

Celulele dendritice
Sunt celule accesorii ale răspunsului imun, cu origine în seria mieloidă. Au evoluţie independentă de monocite. Sunt prezente în organele limfoide, în ariile B-dependente.
Nu au receptori pentru Fc sau complement, dar au un număr mare de Ag codificate de CMH din clasa I şi II.
Nu au funcţii fagocitare, dar au o capacitate redusă de a sintetiza interleukine.
Limfocitele B
Sunt educate în măduva osoasă sau în bursa Fabricius şi sunt responsabile de realizarea răspunsului imun mediat umoral. Reprezintă 5-10% din totalul limfocitelor.
Diferenţierea lor e controlată de factori independenţi de stimulul antigenic.
Evoluţia maturizării LB: în măduva osoasă, precursorii LB suferă o primă selecţie. În urma acestei selecţii, pe suprafaţa celulei se exprimă receptori pentru Ag.
Celulele selectate ajung în circulaţie cu denumirea de celule virgine. În circulaţie, LB suferă o a doua selecţie care duce la ataşarea receptorilor pentru ecotaxie.
Ajunse în ariile B-dependente din organele limfoide secundare, LB supravieţuiesc 6-8 săptămîni în aşteptarea antigenului pe care îl pot recunoaşte.
Dacă nu întîlnesc Ag, mor şi sunt înlocuite cu alte celule virgine. Dacă întîlnesc Ag, LB suferă o a treia selecţie, în care devin plasmocite sau celule de memorie.
Plasmocitele îşi pierd receptorii de membrană, dar îşi dezvoltă foarte mult RE şi aparatul Golgi. Rezultatul e declanşarea sintezei şi secreţiei de Ig. Un plasmocit nu poate sintetiza decît o singură clasă de Ig.
LB de memorie sunt celule cu viaţă lungă, al căror mecanism de generare e controversat. O teorie consideră că LB de memorie şi plasmocitele provin din acelaşi LB. Altă teorie susţine că aceste celule provin din LB diferite, programate special (diferenţiat).
În afară de cele 2 categorii, există LB reglatoare. Acestea sunt celule APC care intervin în mecanismele de cooperare celulară.
Macrofagele
Ajung în circulaţia sangvină sub formă de monocit şi rămîn aşa 24 h. Direcţia spre care se îndreaptă este un posibil focar inflamator. Dacă nu îl găsesc, migrează aleatoriu într-un ţesut, unde se transformă în macrofag. Dimensiunile sunt mari, nucleul are formă de potcoavă. Au granulaţii mari, care conţin enzime distructive care reprezintă principala armă de distrugere a non-selfului fagocitat.
Funcţii:
– fagocitară: prin chemotaxie, aderarea particulei la peretele macrofagului, emiterea
de pseudopode care înconjoară particula, formarea fagozomilor, liza particulei.
Fagocitoza poate fi imună/opsonică ( cu ajutorul C’ şi a complexului Ag-Ac) şi neimună (cînd, datorită echipamentului enzimatic sărac, macrofagele păstrează epitopii Ag intacţi).
– secretorii: secretă citokine, componente ale C’ (factorul C3b, B, D, C9), factori de
coagulare, enzime, proteine de adeziune celulară, lipide bioactive.
citostatice-citotoxice: blocarea multiplicării celulei-ţintă prin citotoxicitate specifică şi nespecifică.

– reglatoare: păstrează intacţi epitopii Ag ducînd la declanşarea reactiei imune
Celulele epiteliale

B)celule neprofesionoste
Fibroblaste
Celule epiteliale timice
Celule epiteliale tiroidiene
Celule gliale
Celule pancreatice de tip beta
Celule vasculare endoteliale