Flegmonul

Infectii chirurgicale aerobe locale-

Flegmonul


Este o inflamaţie septică, difuză, a ţesutului conjunctiv subcutanat (este o celulită septică difuză), fără tendinţă de delimitare şi însoţit de necroză întinsă a ţesutului inflamat. Flegmonul este caracterizat prin mortificări de ţesuturi şi infiltraţie purulentă a ţesutului conjunctiv subcutanat, subaponevrotic şi muscular, întâlnit mai frecvent la cal, carnivore şi bovine.
Etiologie Flegmonul este produs de germeni piogeni aerobi sau anaerobi, poarta de intrare fiind reprezentată de mici traume, înţepături, escoriaţii, rosături de harnaşament (flegmonul cefei şi al grebănului), contuzii, plăgi prin muşcătură la câine şi pisică, injecţii la bovine. Subnutriţia, oboseala şi carenţele sunt factori favorizanţi importanţi.
Clasificare
– în funcţie de localizare flegmonul poate fi superficial (subcutanat şi subaponevrotic) şi profund (intramuscular)
– în funcţie de aspectul anatomo-clinic, flegmonul poate fi difuz, circumscris, indurat sau lemnos, gazos şi alergic.
Semnele clinice sunt în funcţie de forma clinică a flegmonului şi sunt reprezentate de: tumefacţie, căldură, durere, edem sau induraţie, colecţie purulentă, fistule, febră, frisoane, inapetenţă şi stare generală afectată.
În evoluţia clinică a flegmonului se disting patru faze de evoluţie:
– perioada de debut în care predomină simptomele generale (febră, frisoane, tahicardie, tahipnee, abatere, anorexie), iar simptomele locale (edem cald, dureros, infiltraţie sero-fibrinoasă a ţesutului subconjunctiv subcutanat) sunt atenuate;
perioada inflamatorie, în care se constată agravarea semnelor generale şi mai ales a celor locale: tumefacţia creşte, semnele de inflamaţie se accentuează şi durerea este atroce;
– perioada de necroză care începe din a 5-a 7-a zi de boală (necroza ţesuturilor, fistule multiple, septicemie, piemie). Prin fistule se se scurge un puroi livid, cu miros fetid, amestecat cu ţesuturi necrozate.
– perioada de reparaţie tisulară în care cavităţile rămase prin eliminarea şi drenarea puroiului se umplu cu ţesut de înmugurire.
Flegmonul circumscris, se întâlneşte destul de rar şi se caracterizează printr-o zonă centrală fluctuentă şi una periferică edemaţiată. Se diferenţiază de abces doar prin faptul că simptomele generale sunt accentuate.
Flegmonul indurat (lemnos) este o celulită scleroasă care se manifestă printr-o infiltraţie dură a ţesutului conjunctiv lax. Se caracterizează prin debut insidios, induraţie şi focare purulente şi fistule. Este întâlnit la cal în regiunea grebănului şi cefei, datorită rosăturile de harnaşamente.
Flegmonul gazos este produs de floră microbiană anaerobă, se caracterizează printr-c tumefacţie cu caracter invadant, la început caldă şi dureroasă, care se răceşte progresiv şi prezintă crepitaţie gazoasă.
Flegmonul alergic – descris de O. Vlăduţiu la câine este aseptic produs de alimente sau medicamente, localizat pe crupă, coapsă, torace , este dureros şi regiunea prezintă edem. Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice. Diagnosticul diferenţial cu face cu:
– erizipelul traumatic (leziunea caracteristică este placa erizipelatoasă care prezintă burelet marginal)
gangrena gazoasă (evoluează cu toxiemie acută, cu exacerbarea simptomelor locale şi generale, evoluţie uneori fulgerătoare şi crepitaţie gazoază)
– limfangita flegmonoasă (se observă abcesele pe traiectul vaselor limfatice şi limfadenita satelită)
Tratamentul se realizează cu rubefiante şi vezicante local, urmat de drenajul chirurgical (incizii largi şi paralele între ele). Local se realizează aspersiuni cu eter iodoformat şi antibiotice şi pe cale generală se administrează antibiotice şi chimioterapîce. În flegmonul alergic se realizează autohemoterapia şi terapia tisulară cu extract de splină

Leave a Comment