Fiziopatologia ingestiei de apa

Fiziopatologia ingestiei de apa

An 2
Ingestia de apă este supusă unui reglaj strict, în care se implică următoarele structuri morfo-funcționale sau componente umorale:
– hipotalamus, prin:
centrul setei, plasat în hipotalamusul anterior, care este sensibil la creșterea presiunii osmotice a sângelui, inducând senzația specifică de sete și declanșarea comportamentului de ingestie a apei;
– nucleii supraoptici și cei paraventriculari, din hipotalamusul anterior, care stimulați de creșterea presiunii osmotice a sângelui, produc ADH (hormon antidiuretic sau vasopresină), entitate hormonală care induce reabsorbția apei la nivelul tubilor contorți distali și colectori, din structura nefronilor și diminuarea diurezei.

Polidipsia se caracterizează prin ingerarea de apă, în exces. Această manifestare însoțește conjuncturi patologice, precum:
-diabetul zaharat, unde constituie o urmare a poliuriei osmotice generate de glicozurie , situație inductoare de deshidratare;
– diabetul insipid, unde constituie o urmare a hiposecreției patologice de ADH;
– context posthemoragic, unde constituie o urmare a a hipovolemiei;
faza decrementii a reacției febrile, unde constituie o urmare a sudorației intense, specifice acestei faze , inductoare de deshidratare;
– stări de deshidratare consecutive pierderii de lichide corporale (hipersudorație, diaree, vomă etc).

Adipsia se caracterizează prin lipsa ingestiei de apă, urmare a anihilării senzației de sete. Acest tip de manifestare patologică are origine neurogenă, însoțind anumite tulburări ale Sistemului Nervos Central.