Fiziopatologia ficatului

Fiziopatologia ficatului

Ficatul se manifestă din punct de vedere funcțional prin:
-funcția de secreție biliară:
-component tensioactiv implicat în digestia și absorbția lipidelor și nutrienților liposolubili;
-cu rol antiputrid;
-stimulator al persitaltismului intestinal;
-funcția metabolică, implicată în zonele:
-metabolismului glucidelor;
-metabolismului lipidelor;
-metabolismului proteinelor;
-metabolismului hidromineral;
-metabolismului vitaminelor
-funcția antitoxică.

Tulburările funcției de secreție a bilei

Funcția secretorie a ficatului se manifestă prin secreția și deversarea, la nivelul duodenului a bilei. Aceasta, se implică în buna derulare a funcției digestive la nivel intestinal, prin componente, precum:

-sărurile biliare (glicocolat și taurocolat de sodiu și potasiu[1]), componente tensioactive, implicate în emulsionarea lipidelor, în mediul intestinal, fapt prin care acestea participă la:

-facilitarea digestiei lipidelor;

-facilitarea produșilor de digestie lipidică, a vitaminelor liposolubile și carotenilor;

-asigură solubilizarea colesterolului în bilă (împreună cu lecitina), prin formarea de micelii hidrosolubile, fapt care împiedică formarea calculilor biliari;

-stimularea peristaltismul intestinal;

-inhibarea florei microbiene intestinale de putrefacție;

-colesterol, component fără funcție fiziologică bine definită, rezultat ca deșeu, în urma derulării procesului de sinteză a acizilor biliari și care se implică (prin precipitare, în condiții speciale) în generarea calculilor biliari;

-lecitină, component esențial în solubilizarea colesterolului în bilă (împreună cu acizii biliari), prin formarea de micelii hidrosolubile, fapt care împiedică formarea calculilor biliari;

pigmenți biliari (formă de excreție a metaboliților hemoglobinei[2]), care conferă culoarea specifică a fecalelor (factor foarte important în logica stabilirii diagnosticului, în cazul unor afecțiuni hepatice);

-săruri alcalinizante (bicarbonați), care participă la sigurarea unui pH propice derulării activităților specifice enzimelor pancreatice și intestinale.

Funcția secretorie a ficatului poate fi afectată în urma:

-diminuării sau sistării producerii de bilă, la nivelul ficatului, situații întâlnite în:

-insuficiență hepatică consecutivă hepatitelor (toxice[3], virale, alergice), cirozelor hepatice sau stărilor de șoc decompensat, situație în care producerea de bilă diminuează sau sistează;

-diminuării sau sistării descărcării de bilă, la nivelul intestinului, situații întâlnite în:

-dischinezia biliară, consecutivă unor dezechilibre neurovegetative și endocrine, care se manifestă prin afectarea mecanismului de reglare a formării bilei și descărcării periodice a vezicii biliare;

-neoplazii ale pancreasului, ficatului, intestinului sau limfonodurilor, prin compresiunile inerente, pot afecta până la sistare descărcarea bilei, la nivel duodenal;

litiaza biliară, generatoare de concrețiuni capabile să blocheze tranzitul bilei prin canaliculele biliare;

-amplificării producerii sau descărcării de bilă, la nivelul duodenului, situații întâlnite în:

-congestia hepatică, indusă prin

-mecanism hiperemiant cronic generalizat (insuficiență cardiacă dreaptă);

-mecanism inflamator (fază inițială a unor hepatite);

dischinezia biliară, consecutivă unor dezechilibre neurovegetative și endocrine, care se manifestă prin afectarea mecanismului de reglare a formării bilei și descărcării periodice a vezicii biliare.

[1] Acizii biliari (colic și chemodeoxicolic) sunt produși la nivelul hepatocitului, prin prelucrarea colesterolului. Acești acizi sunt conjugați, la nivel hepatic, cu aminoacizii glicocol și taurina, rezultând acizii glicocolic și taurocolic. Acizii glicocolic și taurocolic sunt combinați apoi cu ionii de Na+ și K+, rezultând glicocolatul și taurocolatul de sodiu și de potasiu, forme denumite săruri bilare, pregătite funcțional pentru participarea la digestia și absorbția lipidelor, la nivelul intestinului subțire. Acizii biliari primari și secundari (acidul deoxicolic și chenodeoxicolic, rezultați în intestin prin dehidroxilare, sub influența florei microbiene anaerobe) se absorb în intestin în proporție de 90-95% și sunt transportați prin vena portă către ficat (ciclul enterohepatic al acizilor biliari).

[2] Bilirubina și biliverdina, rezultată în urma degradării hemoglobinei provenite din hematiile senescente, la nivelul sistemului reticulohistiocitar, sub influența macrofagelor (calea: bilirubină – verdohemoglobină – bilirubinoglobină – bilirubină), este preluată de sânge și transportate la ficat, unde are loc conjugarea (gliceronat de bilirubină) și apoi excreția acestora în duoden. În intestinul gros, sub influența florei bacteriene, are loc reducerea bilirubieni în urobilinogen și apoi în stercobilinogen. Acesta din urmă, prin oxidare indusă de enzime bacteriene este transformat în stercobilină, pigment care conferă culoarea specifică a fecalelor.
[3] Tetraclorura de carbon, cloroform, micotoxine etc.

Leave a Comment