Examenul Intestinelor

Examenul Intestinelor
An 3 Semestrul 1
Semiologie
Preluare dupa Semiologie – FMVTimisoara

La cal,
Animalul este în staţiune în sprijin patruped contenţionat în mod corespunzător. Examenul se face prin inspecţie, palpaţie, percuţie şi ascultaţie.
Inspecția se face de la distanţă privind animalul din faţă, lateral simetric şi comparativ precum şi din spate. Prin inspecţie se apreciază forma şi volumul abdomenului, simetria flancurilor, atitudinea animalului, mișcările pereţilor abdominali si integritatea lor. Inspecţie de la distanţă se completează cu inspecţia din apropiere când pot fi percepute şi zgomotele peristaltice şi unele modificări mai greu accesibile inspecţiei de la distanţă.
Abdomenul poate să fie micşorat în volum abdomen supt sau de ogar (enterite, anorexie prelungită), sau mărit în volum în indigestii (gazoasă, prin supraîncărcare). Cunoscând topografia segmentelor intestinale, deducem segmentul visceral afectat.
Palpaţia se face extern şi intern, după o prealabilă abordare şi contenţie corespunzătoare. Pentru palpaţia externă examinatorul este plasat lateral de animal privind caudal, aplicând mâna dinspre animal pe regiunea dorso-lombară a acestuia în timp ce cu cealaltă mână face o palpaţie graduală, superficială la început şi mai profundă apoi. Palpaţia profundă poate fi făcută prin sucusiune (Clavirul lui Roger). Prin palpaţie externă se apreciază: sensibilitatea, consistenţa segmentului intestinal, ținând cont de topografia lor, tensiunea pereţilor abdominali. Datele obţinute prin palpaţie externă sunt destul de relative din cauza tensiunii pereţilor abdominali. Palpaţia internă se face prin exploraţie rectală recurgând la o contenţie corespunzătoare a membrelor pelvine ou ajutorul platlongelor reuşind astfel să se palpeze curbura pelvină a anselor II şi II a marelui colon în partea stângă, micul colon în regiunea desertului recunoscut prin aspectul său boselat şi cârja cecului în faţa pubisului lateral dreapta spre regiunea flancului. În raport cu gradul de plenitudine aceste segmente se găsesc mai aproape sau mai depărtate de cavitatea bazinului.
Prin palpaţie internă se apreciază: volumul, consistenţa, semnul braţului, sensibilitatea, topografia, hernia inghinală la cal.
Prin exploraţie rectală în anumite stări patologice (obstrucţii intestinale, tulburări topografice) se întâlnește semnul braţului, caracterizat prin acoperirea lui cu un strat de mucus ( în obstrucţie intestinală şi sabloză).
Atât palpaţia externă cât şi cea internă se vor face pe ambele părţi ale abdomenului şi respectiv ale cavităţii abdominale. Palpaţia internă se face cu mâna stângă pentru organele aflate în jumătatea dreaptă a cavităţii abdominale şi cu mâna dreaptă pentru organele aflate în jumătatea stângă a cavităţii abdominale. Prin palpaţie internă se apreciază aceleaşi criterii ca şi în cazul palpaţiei externe.
Percuţia se face indirect după tehnica descrisă la examenul abdomenului. În mod normal prin percuţie se obţine un sunet sonor în treimea superioară a cavităţii abdominale, un sunet submat în treimea mijlocie şi un sunet mat în treimea inferioară. Sonoritatea sau matitatea pot să se extindă (modifice) în cazul indigestiei gazoase sau prin supraîncărcare, precum şi în raport cu plenitudinea segmentelor intestinale şi natura furajelor ingerate.
Ascultaţia se poate face direct şi indirect, examinând zonele de proiecţie a diferitelor segmente intestinale. În acest scop animalul este contenţionat de pana căpăstrului în timp ce examinatorul se aşează lateral de corpul animalului orientat caudal. Din această poziţie aplică mâna dinspre animal pe regiunea lombară iar cu cealaltă mână întinde câmpul de ascultaţie sau aplică pâlnia stetoscopului în zona de proiecţie a segmentului intestinal cercetat. În cazul în care intestinul este lipsit de conţinut, deşi există mişcări peristaltice, nu se percep. Zgomotele intestinale iau naştere prin deplasarea conţinutului hidro-alimentar şi gazos în ansele intestinale. Aceste zgomote se numesc borborigme. Prin ascultaţie se examinează cecumul în flancul drept, ansa a doua şi a treia colonului mare (ascendent) în jumătatea inferioară a abdomenului pe partea stângă la nivelul hipocondrului şi intestinele subţiri în scobitura flancului stâng. Prin ascultaţie se apreciază: prezenţa zgomotelor intestinale, frecvenţa lor, (4-7 în cazul intestinelor groase şi 7-14 în cazul intestinelor subţiri), intensitatea, durata şi direcţia de propagare, timbrul zgomotelor, ( timbrul metalic indică o destindere a ansei intestinale de către gaze), caracterul zgomotelor.
La rumegătoare
Intestinele sunt proiectate în partea dreaptă a cavităţii abdominale. Cecumul şi colonul se găsesc în partea dreaptă şi inferioară, a cavităţii abdominale deasupra orizontalei dusă din articulaţia condrocostală, iar intestinele subţiri în flancul drept. Examenul se face prin aceleaşi metode ca şi în cazul calului.
Inspecția. Se va acorda o atenţie deosebită regiunii flancului drept privind animalul dinapoi şi lateral de la distanţă în cazul rumegătoarelor mari şi dinapoi, de sus în jos în cazul rumegătoarelor mici. Prin inspecţie se va aprecia volumul abdomenului în general şi a părţii drepte regiunea desertului în special atitudinea animalului, uşurinţa şi atitudinea luată în timpul defecării precum şi aspectul materiilor fecale.
Palpaţia se face din poziţie laterală dreaptă orientaţi caudal în cazul animalelor de talie mare şi orientaţi cranial în cazul rumegătoarelor mici. Palpaţia se face graduat şi la nevoie cu pumnul. Palpaţia internă furnizează date mai puţine, comparativ cu rezultatele obţinute în cazul exploraţiei la cal.
Percuția se face indirect din poziţie laterală, privind spre regiunea flancului drepte la percuţie se obţine un sunet sonor în treimea superioară (golul flancului ), submat în treimea mijlocie şi mat în treimea inferioară. Percuţia în cazul rumegătoarelor mici se poate face peste animal stând pe partea stângă, aplecându-ne peste corpul acestuia în partea opusă, îndepărtând lâna de la locul de percuţie.
Ascultaţia, se face pe partea dreaptă din aceiaşi poziţie ca şi în cazul palpaţiei, orientaţi caudal în cazul rumegătoarelor mari şi cranial în cazul rumegătoarelor mici. la rumegătoarele mari este accesibilă şi ascultaţia directă în timp ce la rumegătoarele mici ascultaţia directă este mai greoaie din cauza lânii. Zgomotele intestinale normale au un caracter hidrogazos. Examenul intestinelor în general la rumegătoare se practică mai puţin faţă de examenul compartimentelor gastrice.
Suine
La suine, examenul intestinelor este posibil numai în cazul tineretului şi la animalele slabe. Intestinele subţiri se găsesc în partea stângă a abdomenului, iar cecumul şi colonul în partea dreaptă.
Inspecția. se face de la distanţă privind animalul cranial ținând cont de topografia segmentelor intestinale. Prin inspecţie se apreciază forma şi volumul abdomenului, atitudinea şi mişcările acestuia, precum şi comportamentul animalului în timpul defecării.
Palpaţia se face pe animalul în decubit lateral sau în sprijin patruped. Examinatorul este plasat în urma animalului în cazul celor de talie mare şi lateral în cazul tineretului. Prin palpaţie se apreciază temperatura, sensibilitatea, tensiunea pereţilor abdominali şi dacă este posibil, consistenţa organelor din cavitatea abdominală.
Percuția se practică destul de rar. Se poate face o percuţie indirectă obținând un sunet sonor sau submat la animalele slabe şi la tineret.
Ascultaţia, se face în mod similar ca şi în cazul rumegătoarelor mici, indirect stând lateral de animal orientaţi cranial.
La carnasiere
Intestinele subţiri se găsesc pe planşeul cavităţii abdominale, colonul deasupra intestinelor subţiri în ambele părţi iar cecumul în partea superioară a flancului drept.
Inspecția
Inspecția se face privind animalul din spate şi de sus în jos de la distanţă
apreciind atitudinea animalului, forma şi volumul abdomenului, integritatea regiunii abdominale, defecarea şi caracterul fecalelor.
Palpaţia
Animalul este contenţionat şi aşezat pe masă în sprijin patruped. Palpaţia se face fie monomanual fie bimanual bilateral. Examinatorul stă lateral de animal orientat cranial.
În timpul palpaţiei monomauale, mâna dinspre animal se sprijină pe animal în timp ce cu cealaltă mână se cuprinde masa viscerală între degetul mare pe o parte şi celelalte pe partea opusă. Palpaţia bimanuală se face prin glisare în sens craniocaudal şi dorsoventral sprijinind degetele mari pe coloana vertebrală. Uneori în timpul palpaţiei animalul se
aşează în decubit dorsal pentru a avea acces mai bun spre segmentele viscerale. Palpaţia internă (tuşeu) se practică mai rar fiind substituită în parte de termometrie cu care prilej se pot obţine date destul de concludente (coprostază, proctită)
La palpaţie se apreciază sensibilitatea, consistenţa, prezenta unor corpi străini,tumori. fecaloame etc, precum şi tensiunea pereților abdominali.
Percuţia. Se face mai rar indirect stând lateral de animal. Animalul este contenţionat de cap, ţinut în sprijin patruped. Prin percuţie se obţine un sunet sonor în
partea superioară a abdomenului şi submat spre mat în partea inferioară.Ascultaţia prezintă o importanţă relativ mică, putând fi făcută indirect stând în urma animalului orientat cranial. Prin ascultaţie se va aprecia prezenţa zgomotelor
peristaltice şi intensitatea acestora.
Examenul radiologic Se poate face din poziţie laterolaterală şi dorsoventrală,folosindu-se substanţe de contrast. Se va aprecia viteza tranzitului intestinal,permeabilitatea lui, prezenţa unor corpi străini.
Spălătura intestinală (clismă profundă), constituie atât o metodă de investigaţie clinică cât şi una terapeutică. În acest scop animalul se contenţionează de bot cu ajutorul unei benzi de tifon, se ridică de trenul posterior la înălţimea unei mese iar cu irigatorul se introduce pe cale rectală 0,5-2 l apă călduţă. Examinatorul va urmări în timpul lucrului reacţia animalului dezlegându-i botul când apar primele semne de vomă. Permeabilitatea tubului digestiv este demonstrată de apariţia vomei şi de aspectul conţinutul vomitat.
Examenul anusului
Examenul anusului începe prin inspecţie de la distanţă stând în urma animalului orientaţi cranial şi apreciind: atitudinea şi manifestările animalului, aspectul trenului posterior poziţia cozii aspectul perilor de la baza cozii
După acest examen de la distanţă, examinatorul se apropie de animal, îl abordează în mod corespunzător, se orientează cranial, executând examenul anusului din apropiere. În acest sens descoperă regiunea anală prin ridicare cozii, în raport cu specia stând dinapoia animalului la bovine, carnasiere, suine şi latro-caudal la cal. Examenul din apreciere se face prin inspecţie, palpaţie şi la nevoie tuşeu.
Prin inspecţie se apreciază: aspectul anusului şi al regiunii perianale gradul de închidere al sfincterului prezenţa sau absenţa sfincterului integritatea sfincterului anal prezenţa eventualilor paraziţi prezenţa unor secreţii anale
Palpaţia se face intern şi extern
Palpaţia externă se face direct cu pulpa degetelor şi indirect cu rezervorul termometrului sau alt obiect dur. Palpaţia se face din poziţia adoptată la inspecţia din apropiere, prin atingerea sfincterului anal cu pulpa degetelor. Prin palpaţie se apreciază: Reflexul anal Sensibilitatea:normală, crescută (proctite, constipaţie) Scăzută (paraziţi, pareze, diaree),tonusul sfincterului anal.

Leave a Comment