Examenul glandelor anexe ale tubului digestiv

Examenul glandelor anexe ale tubului digestiv
An 3 Semestrul 1
Semiologie
Preluare dupa Semiologie – FMVTimisoara

Examenul ficatului
Examenul ficatului se face prin metodele generale şi la nevoie prin metode speciale paraclinice, de laborator
La cal
Inspecţia se face de la distanţă, urmărind aria de proiecţie a ficatului pe partea dreaptă. Această metodă nu furnizează date deosebite. Putem obţine unele elemente preţioase privind activitatea ficatului în baza unor semne mai apropiate sau mai îndepărtate. În categoria simptomelor apropiate includem aspectul hipocondrului drept (tineret, animale slabe), iar în categoria semnelor îndepărtate menţionăm culoarea mucoaselor aparente şi a urinii, culoarea şi consistenţa fecalelor, prezenţa unui prurit generalizat.
Palpaţia
Animalul este contenţionat de pana căpăstrului, în timp ce examinatorul se plasează lateral de animal pe partea dreaptă orientat caudal. Palpaţia se face direct, monomanual, liniar cu degetul mare sau cu mai multe degete flexate. profund în spaţiile intercostale 14-16. Palpaţia internă este posibilă numai în caz de hepatomegalie.
La palpaţie se apreciază sensibilitatea şi mărimea.
Percuţia se face indirect digito digital sau cu ciocanul şi plăcuţa plesimetrică pe partea dreaptă. Examinatorul stă lateral de animal în dreptul hipocondrului. Percuţia se face în sens dorso-ventral, cranio-caudal în spaţiile intercostale 14-16. Prin percuţie se apreciază sunetul obţinut, care, în mod normal, este submat din cauza pulmonului care îl acoperă parţial. Matitatea se obţine numai în caz de hepatomegalie. În caz de hipertrofie se obţine o matitate şi în partea stângă, între spaţiile intercostale 8-10, sub nivelul ariei pulmonare. Prin percuţie se mai apreciază sensibilitatea şi aria de proiecţie care poate fi normală, mărită sau micşorată.
Biopuncţia se face pe partea dreaptă în spaţiul intercostal 15 între orizontalele duse din unghiul extern al iliumului şi punctul fesei. Biopuncţia se face în caz de nevoie pentru precizarea diagnosticului. În acest scop, se poate folosi un ac de puncţie special sau unul obişnuit la care se ataşează o seringă pentru a aspira fragmente din parenchimul hepatic. După recoltare, probele sunt date pentru examenul de laborator.
La bovine
Animalul este abordat şi contenţionat în mod corespunzător. Examenul se face prin inspecție, palpaţie, percuţie şi biopuncţie.
Inspecţia se face la distanţă apreciind hipocondrul drept. La inspecţie se pot constata aceleaşi aspecte ca şi în cazul calului. Deformarea hipocondrului drept la rumegătoare este însă mai uşor de semnalat decât la cal, în caz de hepatomegalie (fascioloză).
Palpația se face liniar, profund între spatiile intercostale 10-12 precum şi înapoia hipocondrului drept. Examinatorul stă lateral de animal pe partea dreaptă orientat caudal. O mână o sprijină pe animal, iar cu degetele celeilalte mâini, uşor flexate, face palpaţia în sens dorsoventral şi craniocaudal. La tineret palpaţia externă se poate face cu vârful degetelor la nivelul hipocondrului drept. Prin palpaţie se apreciază sensibilitatea şi volumul organului.
Percuția se face indirect între spatiile intercostale 8-12 la tineret şi 10-12 la animalul adult. Prin percuţie se obţine un sunet mat. Limita superioară a matităţii este dată de orizontala dusă din unghiul extern al iliumului, iar inferior de orizontala dusă din articulaţia scapulohumerală. La percuţia indirectă digito-digitală legato se poate descoperi  fremismentul hidatic în echinococoză. Prin percuţie se apreciază sensibilitatea şi aria de matitate.
Biopuncţia se poate face în spaţiul intercostal 11 aproximativ la un lat de palmă de apofizele transverse. Deoarece pielea la bovine este mai groasă, se impune în prealabil incizia ei. În acest scop se poate executa şi o anestezie locală.
La suine
Rezultatele obţinute prin metodele generale de examinare sunt neconcludente. Prin inspectie se va urmări aspectul mucoaselor, a pielii, a fecalelor şi a urinii. Palpaţia este posibilă numai în cazul tineretului şi la exemplarele foarte slabe. Palpaţia se face monomanual cu vârful degetelor în urma ultimei coaste sub hipocondrul drept. Rezultatele obţinute sunt fără importanţă practică deosebită. Percuţia se poate executa, atât în partea dreaptă, cât şi în partea stângă în treimea inferioară a ultimelor spaţii intercostale. Rezultatele sunt de importanţă mică.
La carnasiere
Inspecția se face de la distanţă şi din apropiere, privind animalul lateral şi dorsoventral simetric şi comparativ. Prin inspecţie pot fi sesizate semne directe, la nivelul ariei de proiecție a ficatului, precum şi semne îndepărtate.
Prin inspecţie se apreciază forma şi volumul regiunii epigastrice şi a hipocondrului drept, atitudinea şi manifestările animalului, aspectul mucoaselor şi a pielii, aspectul materiilor fecale şi al urinii.
Palpaţia se face după ce animalul a fost contenţionat de bot şi aşezat pe o masă. Examinatorul stă în urma animalului orientat cranial. Din această poziţie va face palpația bimanual, bilateral sub hipocondrul drept şi stâng. Pentru o palpaţie mai profundă se poate aşeza animalul în decubit dorsal sau lateral stânga. Uneori, deasupra apendicelui xifoidian, uşor spre dreapta se poate percepe vezica biliară, în formă de pară şi mobilă. Prin palpaţie se apreciază sensibilitatea, volumul, consistenţa.
Percuţia se face pe animalul în sprijin patruped. În acest scop, examinatorul adoptă o poziţie laterală faţă de animal, privind perpendicular pe axul longitudinal al acestuia. Aria hepatică este limitată anterior de aria pulmonară (sunet sonor), întinzându-se posterior pe 2-3 spaţii intercostale. La percuţie se obţine un sunet mat. Pe partea stângă matitatea hepatică se ridică până la jumătatea înălţimii toracelui.
Biopuncţia hepatică. Animalul se contenţionează prin legarea botului şi în poziţie sterno abdominală, cu membrele toracice trase înainte iar cu cele pelvine trase înapoi. După toaleta locului se face puncţia în spaţiul intercostal 10 pe dreapta. Pentru puncţie se folosesc ace speciale sau ace de seringă. Acul de puncţie se orientează perpendicular pe aria de proiecţie a ficatului sau uşor spre înainte, ataşând o seringă la el. Prin aspirare se recoltează fragmente din parenchimul hepatic care urmează să fie supuse examenului histopatologic.
Examenul radiologic se poate face din poziţia latero laterală şi dorso ventrală, urmărind forma şi volumul ficatului. Uneori se poate recurge în acest scop la provocarea unui pneumo peritoneu pentru contrast.
Colangio şi colecistografia
În acest scop se vor folosi substanţe de contrast. Administrarea lor se poate face per os sau intravenos. În acest fel se obţin date despre forma, volumul şi cinetica căilor biliare a vezicii şi a căilor excretoare.
La iepure examenul ficatului se face în mod similar celorlalte specii, având acces mai bun spre organ în timpul palpaţiei, din cauza peretelui abdominal mai subţire. Prin examenul clinic se obţin date referitoare la simetria şi volumul organului.
Examenul pancreasului
În condţii normale, examenul clinic al acestei glande anexe a tubului digestiv este practic imposibil. Unele date se pot obţine prin palpaţie la câine în stări patologice. Animalul este contenţionat de cap în timp ce examinatorul din poziţia de abordare face o palpaţie bimanuală, bilaterală, penetrantă în regiunea mezogastrică.
Prin palpaţie se apreciază sensibilitatea, volumul, consistenţa organului.
Starea morfofuncţională a pancreasului se poate aprecia şi paraclinic explorând funcţia exocrină (sucul pancreatic) şi endocrină (insulina). În acest scop se fac analize din sânge, urină şi din fecale.
Din fecale se poate face un examen microscopic pentru aşa zisa probă a nucleilor sau proba Schmidt, care constă în administrarea de bucăţi de carne slabă către câine, fixate în prealabil în alcool. Înainte de administrare se spală proba cu apă, se taie în bucăţi mici şi se leagă în mai mulţi săculeţi de tifon. Sub această formă se administrează animalului şi se urmăreşte eliminarea lor prin fecale. După eliminarea lor se colorează conţinutul săculeţilor prin hematoxilină şi se face examenul microscopic, urmărind prezenţa nucleilor din fibrele musculare. Prezenta nucleilor indică o disfuncţie pancreatică – lipsa tripsinogenului.
Din sânge şi urină se pot doza fermenţii pancreatici. Mai frecvent se dozează amilaza pancreatică. Funcţia endocrină se poate aprecia prin dozarea glicemiei, a insulinei şi a toleranţei la glucoză.
Examenul splinei
!!! Deşi nu face parte dintre glandele anexe ale tubului digestiv, splina se studiază aici pentru că are raporturi anatomice directe cu organele digestive. Examenul splinei se face prin inspecţie, palpaţie percuţie şi puncţie.
La cal splina are formă de sabie sau virgulă, orientată dorso ventral şi caudo cranial. Ea se găseşte în urma pulmonului venind în tangenţă cu marginea sa superioară cu rinichiul stâng. Prin inspecţie nu se obţin date semnificative din cauza topografiei sale. Palpația se poate face extern şi intern. Palpaţia externă se face stând lateral de toracele animalului, pe partea stângă, orientat caudal, aplicând mâna dinspre animal pe regiunea dorsolombară. Palpaţia se face liniar cu vârful degetelor flexate de la mâna dreaptă la nivelul ultimelor două spaţii intercostale (16-17). Palpaţia internă prin exploraţie rectală se permite în stări patologice însoţite de splenomegalie (anemie infecţioasă, antrax), să se poată palpa marginea sa posterosuperioară. Prin palpaţie se apreciază sensibilitatea şi volumul.
Percuţia se face indirect (digito-digital), stând perpendicular pe axul longitudinal al animalului. Sunetul obţinut în mod normal este submat, cu o nuanţă destul de sonoră. În stări patologice de spelnomegalie sunetul devine mat.
Puncţia se face foarte rar, în aceleaşi condiţii tehnice ca şi la ficat. Locul de elecţie este ultimul spaţiu intercostal la un lat de palmă de apofizele transverse dorsale.
La bovine splina este mai puţin accesibilă examenului clinic decât la cal. Inspecția se efectuează ca şi în cazul calului. Prin palpaţie la nivelul ultimelor două spaţii intercostale, şi prin percuţie se poate pune în evidenţă doar sensibilitatea organului (abcese, leucoză, antrax). Puncţia se face mai frecvent decât la alte specii în spaţiul intercostal 12 pe stânga, cu un ac de seringă lung de 5-10 cm. În prealabil puncţiei se face toaleta locului. Puncţia se face în scop terapeutic şi de diagnostic.
Splenograma normală este următoarea: 10-15% neutrofile; 1-2% eozinofile; 0-0,5% bazofile; 5-10% limfocite tinere; 60-70% limfocite mature; 2-5% monocite.
La rumegătoarele mici splina este relativ mai mică, situată sub peretele costal stâng, destul de greu accesibilă examenului clinic. Palpaţia şi percuţia sunt făcute în ultimul spaţiu intercostal și evidenţiază sensibilitatea organului. În mod normal, prin percuţie se obţine un sunet submat. Puncţia se face în ultimul spaţiu intercostal sau chiar înapoia ultimei coaste în dreptul apofizelor costiforme ale vertebrelor dorsale, orientând acul spre înainte şi spre intrarea în piept.
La carnasiere
Inspecția se face de la distanţă, stând în urma animalului, privind regiunea hipocondrului stâng, fără a se obţine însă date deosebite.
Palpația se face monomanual unilateral cu vârful degetelor introduse sub hipocondru pe partea stângă. Examinatorul stă lateral de animal orientat cranial. Animalul se contenţionează în sprijin sau în decubit lateral drept.
Percuţia se poate face indirect digito-digital în ultimul spaţiu intercostal, fără a oferi elemente deosebite.
Puncţia În acest scop animalul este contenţionat în decubit sternoabdominal şi prin legarea botului. Puncţia se face în punctul rezultat din intersecţia orizontalei duse la jumătatea înălţimii toracelui cu ultimul spaţiu intercostal. Acest punct corespunde cu capătul distal al ultimei coaste. Acul (trocarul) se introduce perpendicular pe suprafaţa corpului sau orientat uşor oblic înainte şi în jos.

Leave a Comment