Examenul Aparatului Digestiv

Examenul Aparatului Digestiv
An 3 Semestrul 1
Semiologie
Preluare dupa Semiologie – FMVTimisoara

Proba funcțională
Examenul acestui aparat începe cu proba funcțională, oferind animalului să consume furaje sau lichide.
Examenul apetitului (dorința de a mânca) se face prin inspecția de la distanţă, urmărind la început manifestările animalului privind senzația de foame şi de sete exprimate prin:
– neliniște,
– căutarea alimentelor în jgheab sau în jur, la nivelul solului,
– lovirea solului cu copita, mişcări continue,
– manifestări vocale (muget, nechezat, lătrat, guițat).
În continuare se recurge la un tain de probă, oferindu-i animalului să consume furaje care intră în mod obișnuit în alimentația lui. Se apreciază dacă apetitul este prezent sau este cuprins în limite normale. El poate să fie normal, absent sau exagerat.
Apetitul va fi apreciat din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Din punct de vedere cantitativ, se apreciază dacă este exagerat (polifagie, tahifagie, polidipsie), diminuat, (oligofagie, oligodipsie) sau absent (anorexie). Din punct de vedere calitativ, se apreciază dacă este selectiv, capricios, sau denaturant (parorexie).
Valoarea acestui act fiziologic funcțional este condiționată de activitatea centrului nervos al foamei şi al saţietăţii, de unele reflexe condiționate, precum şi de unele modificări umorale (ale glicemiei).
Tulburările apetitului se numesc disorexii. Disorexia poate să apară nu numai în stări patologice, ci şi în caz de oboseală, de schimbare a locului, a proprietarului, a furajelor.
Parorexia (pica) se poate manifesta prin:
– licomanie = tendința de a linge alt animal,
– coprofagie = tendința de a manca fecale,
malofagie = tendința de a manca şi a suge lâna,
– fetofagia = tendința de a consuma produșii de concepție,
– geofagia = tendința de a consuma pietre, pământ,
– codofagia = tendința de a consuma cozile.
Examenul prehensiunii se referă la modul cum animalul prinde (apucă) furajele. Prehensiunea se face în mod diferit în raport cu specia şi natura furajului.
– Calul face prehensiunea furajelor cu buzele, în cazul fibroaselor şi cu dinții, în cazul rădăcinoaselor,
– Bovinele fac prehensiunea furajelor cu limba, iar în cazul suculentelor – cu incisivii şi bureletul dentar,
– Rumegătoarele mici folosesc buzele în cazul fibroaselor şi dinții în cazul rădăcinoaselor,
– Porcul se folosește de dinți şi de rât,
– Câinele şi pisica fac prehensiunea cu dinții, ajutându-se şi de membrele toracice uneori.
În cazul lichidelor, prehensiunea se face prin aspirare în cazul calului, a rumegătoarelor şi a porcului şi prin lincăire în cazul carnasierelor. În stări patologice atât prehensiunea furajelor, cât şi a lichidelor se face diferit faţă de normal, ceea ce impune cunoaşterea normalului. În acest scop se oferă animalului un tain de probă, un vas cu apă, urmărind de la distanţă modul în care este făcuta prehensiunea acestora. Tulburările de la organele şi segmentele care intervin cu acest act.
Examenul masticației.
Prin masticație, alimentele sunt triturate, mărunțite, mărindu-li-se astfel suprafața de acțiune a sucurilor digestive. Examenul masticației se face prin inspecție de la distanţă apreciind:
– frecvenţa şi ritmul mişcărilor de masticație,
– amplitudinea mişcărilor ,
– poziția capului în timpul masticației,
– zgomotele pe care le face animalul în timpul masticației.
Intensitatea masticației se face în mod diferit cu specia. Calul face masticația cel mai intens, urmat de rumegătoare şi apoi de carnasiere. În stări patologice, masticația poate fi:
– încetinită;
– dificilă, dureroasă;
– cu dinți lungi.
Examenul deglutiției
Prin deglutiție alimentele din gura sunt dirijate prin intermediul esofagului spre stomac. În timpul deglutiției se cunosc trei timpi: bucal, faringian şi esofagian.
Examenul deglutiției se face prin inspecție de la distanţă urmărind;
– unda peristaltică la nivelul jgheabului jugular;
– timpii deglutiției;
– ușurința cu care se execută deglutiția;
– atitudinea şi mișcările animalului în timpul deglutiției;
– poziția capului.
Tulburările deglutiției se numesc disfagii (dis = rău; fagii = a înghiți). Disfagia bucală apare în afecțiuni bucale, disfagia faringiană apare în afecțiuni a fafaringelui însoţită de etaj alimentar, iar disfagia esofagiană apare în afecțiuni ale esofagului.
Examenul rumegării
Rumegarea implică patru etape: rejecția, remasticaţia, reînsalivaţia şi redeglutiţia. Examenul rumegării se face prin inspecția de la distanţă apreciind:
– la cât timp după consumul tainului începe rumegarea;
– intensitatea mişcărilor de rumegare;
– poziția capului în timpul rumegării;
– durata remasticaţiei unui bol mericic;
– numărul mişcărilor de remastecaţie pentru un bol;
– numărul de remestecaţii într-o perioadă de rumegare;
– durata unei perioade de remasticare;
– frecvenţa perioadelor de rumegare în 24 ore;
– zgomotul produs în timpul rumegării.
Toate aceste aspecte vor fi apreciate ținând cont de specie, vârstă, starea fiziologică, regimul alimentar etc.
Tulburările rumegării se pot manifesta prin:
– rumegare tristă
– rumegare leneșă
– rumegare rară
– rumegare întreruptă
– rumegare absentă
În mod normal, rumegarea începe la 30-60 minute după consumul tainului, repetându-se de cca 14 ori în 24 ore. Durata rumegării unui bol este cca 1 minut. În 24 ore ,rumegarea totalizează 7-10 ore. În stări patologice, rumegarea poate fi rară, leneșă, tristă, întreruptă sau absentă.
Examenul eructației se face de la distanţă, apreciind prin inspecție:
– frecvenţa;
– mirosul gazelor eructate;
– intensitatea cu care se face;
– atitudinea animalului în timpul eructației;
– ușurința cu care este făcută.
Într-o ora au loc cca. 18 eructații la bovine şi 10 la ovine.
Eructația este un act fiziologic mai frecvent semnalat la rumegătoare.
Examenul vomitării se apreciază din punct de vedere al:
– ușurinței cu care este făcută,
– a frecventei (unică, repetată, incoercibilă),
– cantităţii materialului vomitat,
– compoziției (microscopică şi macroscopică),
– caracterului materialului vomitat,
– culorii (hemoragică, biloasă, fecaloidă),
– mirosului (acid, amoniacal, fecaloid, de usturoi/aliaceu);
– pH-ului;
– căii de eliminare (gură, nas).
Voma poate fi considerată ca fiind un act de reflex de natură centrală sau periferică, fiind de bun augur în cazul intoxicațiilor.
Examenul gurii
Se face extern şi intern.
Examenul extern se referă la examenul botului, iar examenul intern se referă la examenul propriu-zis al gurii.
Examenul extern se face prin inspecție, palpație, mai rar prin percuție şi prin metode speciale (de laborator).
Inspecția regiunii bucale şi respectiv peribucale se face de la distanţă, privind animalul în faţă şi din profil, în timp ce proprietarul sau ajutorul face contenţia prin fixarea capului de căpăstru, de lanț, de lesă etc., în raport cu specia. După examenul de la distanţă, se face un examen din apropiere în vederea identificării mai bine a semnelor sesizate de la distanţă.
La inspecția externă apreciem:
– forma, volumul, simetria lui şi a regiunilor învecinate,
– poziția buzelor, tonusul lor faţă de planul sagital si cel orizontal (deviate în paralizia facialului),
– aspectul botului (prognatism, brevignatism),
– topografia limbii, faţă de poziția normală,
– ușurința şi amplitudinea mişcărilor mandibulare,
– prezenţa sau absenţa secreției salivare (ptialism, sialoree),
– integritatea regiunilor peribucale, implicit a comisurilor,
– tonusul mușchilor maseteri (trismus, pseudo-trismus).
Palpația se face graduat cu pulpa degetelor stând lateral de capul animalului orientat cranial sau din poziția de abordare. Ajutorul (proprietarul) contenţionează animalul de cap, în timp ce examinatorul face palpația monomanual sau bimanual.
Palpația monomanuală impune fixarea capului cu mâna dinspre animal în timp ce cu pulpa degetelor de la cealaltă mâna se palpează comisurile, obrajii, articulația temporomandibulară, aspectul tablei dentare, temperatură, sensibilitatea, consistenţa.
Examenele speciale se referă la recoltarea pentru biopsie, pentru examen micotic, bacteriologic, histologic sau la sondajul unor fistule (traiecte supurative), la examenul radiologic etc.
Examenul intern se face prin: inspecție, palpație, percuție, metode speciale.
Examenul intern al cavitații bucale impune deschiderea ei. Deschiderea gurii se poate face manual şi cu ajutorul speculumului.
Tehnica de lucru este diferită în raport cu specia.
La cal deschiderea gurii manual impune contenţia de pana căpăstrului sau aplicarea iavașalei simple pe buza superioară. După asigurarea contenţiei, examinatorul se plasează pe partea stângă, lateral de capul animalului, aplicând mâna corespunzătoare părţii pe care se află, submandibular pentru a retine capul animalului. Cu cealaltă mână se încearcă deschiderea gurii. În acest scop, mâna liberă (dreapta dacă intervenim pe partea stângă, se introduce pe la nivelul comisurii şi al barelor, orientând degetul mare sub limbă, iar celelalte peste limbă. Astfel, se prinde limba şi se trage ușor înainte şi lateral spre examinator (între bare). După fixarea limbii se răsucește ușor mâna , coborând ușor cotul, în timp ce pulpa degetului mare se fixează în palat. În continuare examinatorul se plasează în faţă şi ușor lateral de capul animalului orientat caudal. Din aceasta poziție, cu cealaltă mână se prinde comisura gurii din partea opusă şi se îndepărtează regiunea buccei, permițând astfel examenul unei jumătăţi din cavitatea bucala. Se procedează în mod similar şi în partea opusă.
Deschiderea gurii cu ajutorul speculumului.
Pentru deschiderea gurii cu ajutorul speculumului, la cal putem folosi următoarele tipuri de speculumuri: liră, cu ghivent, Günter şi Bayer.
Deschiderea gurii cu ajutorul speculumului liră se face contenţionând în prealabil animalul cu iavașaua simplă aplicată pe buza superioară. După contenţie, examinatorul stă lateral de capul animalului orientat ușor caudal încercând să introducă speculumul ținut orizontal pe la comisura gurii, trecându-l până în partea opusă. Ajuns speculumul în partea opusă, îl orientează în poziție verticală la nivelul barelor, în timp ce examinatorul se deplasează în faţa animalului ridicând ușor capul acestuia, prinzând de speculum bimanual, bilateral. Astfel se face examenul cavitații bucale prin inspecție.
Deschiderea gurii cu ajutorul speculumului cu șurub se face asemănător ca în cazul precedent, doar că după introducerea speculumului pe la comisura gurii ținut orizontal, se dirijează în poziția verticală şi se menține la nivelul barelor. În continuare se manevrează de la mâner, care obligă animalul să deschidă cavitatea bucala pe măsura ce se deschide speculumul.
Folosirea speculumului Günter implică în prealabil o întredeschidere a gurii manual în vederea aplicării lui pe suprafața de tocire a incisivilor atât pe arcada superioară cât şi pe arcada inferioară. După fixarea lui pe arcadele dentare se manevrează de la un mâner, obligând animalul să deschidă cavitatea bucală în mod progresiv pe măsura îndepărtării celor două suprafețe rugoase aplicate pe suprafața incisivilor. După introducerea speculumului în cavitatea bucală se deschide gura atât cât permit comisurile, aspect posibil de verificat după tensiunea sub care se afla regiunea obrajilor (făcând palpația lor).
În timpul manipulării speculumului Günter este nevoie de două persoane, una pe o parte şi alta pe partea opusă a capului asigurând fixarea speculumului pe suprafața de tocire a incisivilor. Una din cele două persoane face şi contenţia cu iavașaua aplicată pe buza superioară.
La bovine. În mod obișnuit pentru deschiderea gurii recurgem la fixarea animalului de nări , (cu degetele sau mucarnița). Deschiderea gurii se poate face şi în cazul bovinelor, manual sau cu speculumul.
Deschiderea gurii manual se face din lateral de capul animalului orientat cranial, folosind un prosop pentru fixarea mai bine a limbii. În acest scop examinatorul aplică prosopul peste suprafața degetelor mâinii drepte care urmează să fie introduse pe la comisura gurii din partea stângă în vederea fixării şi a exteriorizării limbii. Introducerea şi prinderea limbii se face ca şi la cal. După fixarea şi evidențierea limbii, se prinde limba cu mâna stângă în vederea aplicării mai bine a prosopului pe suprafața ei, apoi este preluată în mâna dreaptă menținând-o ușor tensionată şi deviată lateral şi în jos. Având fixata limba în acest fel, cu mâna dreaptă, cu mâna liberă (stângă) se îndepărtează comisura gurii din partea opusă creându-se condițiile necesare unei inspecții bune a buccelor, a tablei dentare, a limbii şi a palatului dur. Pentru a inspecta şi jumătatea stângă a cavitații bucale se trece limba peste incisivi prin faţa botului în partea opusă, procedând în mod similar situației precedente.
Deschiderea cavitații bucale la bovine cu ajutorul speculumului se face folosind speculum lira, cu ghivent şi mai rar Bayer.
Tehnica de lucru
Animalul este abordat şi contenţionat de nas în timp ce examinatorul este plasat lateral de capul animalului. Speculumul se introduce la fel ca şi în cazul calului. La bovine trebuie avut însă în vedere faptul că din cauza lipsei incisivilor pe maxilarul superior speculumul liră sau cu ghivent pot să iasă ușor după introducerea lor în cavitatea bucală.
La suine. Deschiderea gurii se face anevoios şi practic insuficient, mai ales în cazul animalelor mari. De aceea se poate profita pentru realizarea unei inspecții sumare de momentul în care porcul guiţă, când este contenţionat sau prin legarea maxilarelor şi deschiderea forţată a gurii, sau prin introducerea unui băţ între molari. În cazul tineretului sugar, deschiderea gurii se poate face manual prin presarea buccelor spre arcadele dentare, imediat în urma comisurilor, angajând astfel mucoasa buccelor între molari. Pentru acest scop purcelul este contenţionat în brațe, fixând cu mâna stângă membrele toracice, iar cu mâna dreaptă de ceafă sau de urechea dinspre ajutor.
La oaie şi capră. Deschiderea gurii se poate face manual şi cu ajutorul a două feșe de tifon. Deschiderea gurii manual se poate face monomanual sau bimanual. Monomanual se face prin presiune asupra regiunii buccelor, angajând mucoasa lor între molari. Bimanual se face fixând cu o mână mandibula, iar cu cealaltă maxilarul. Prin îndepărtarea lor se creează spațial necesar unei inspecții a cavitații bucale.
Deschiderea gurii cu ajutorul benzilor de tifon, impune o uşoară întredeschidere manuală a gurii în prealabil, urmată apoi de introducerea benzilor în cavitatea bucală şi fixarea lor. Una din benzi se fixează pe maxilar şi una pe mandibulă la nivelul barelor. Prin tracțiune în sus şi în jos se menține cavitatea bucală deschisă în vederea examenului clinic.
La câine şi pisică. Deschiderea gurii se poate realiza monomanual sau bimanual cu ajutorul a doua benzi de tifon, cu o spatulă, sau plăcuţa plesimetrică şi cu speculum bucal.
Pentru deschiderea gurii manual, examinatorul stă lateral de capul animalului pe partea opusă proprietarului, aplicând degetul mare pe o parte, iar celelalte pe partea opusă regiunii buccelor imediat în urma comisurilor. Prin presiune asupra arcadelor dentare, din cauza durerii provocate animalul deschide ușor gura, suficient pentru angajarea mucoasei buccelor între dinți, menținând astfel gura deschisă.
Deschiderea gurii cu ajutorul benzilor de tifon. După o uşoară întredeschidere a cavitații bucale prin procedeul precedent, se introduc în cavitatea bucală cele două benzi (de preferat una corelată pentru identificarea lor mai uşoară). Capetele uneia se orientează în sus, fixând maxilarul, iar cu cealaltă se fixează mandibula, imediat în urma caninilor. Trăgând de benzi în sens opus reușim să deschidem gura câinelui suficient de bine. În acest scop examinatorul stă plasat orientat caudal, putând inspecta cavitatea bucală în condiții optime. Capul animalului este orientat spre o sursă de lumină. Deschiderea gurii cu ajutorul unei spatule, se face introducând spatula în poziție orizontală la nivelul comisurii apoi prin răsucire îi imprimăm o poziție verticală deplasând-o cât mai în spate spre comisura gurii. În acest fel reușim să menținem cavitatea bucală a animalului deschisă mai ales dacă aplicăm una din mâini pe capul animalului limitând posibilitatea de mișcare a acestuia. Acest procedeu nu necesită o contenţie deosebită a animalului.
La păsări . Deschiderea gurii se face bimanual. Cu o mâna se prinde creasta şi cu una bărbiţele. Trăgând în sus şi respectiv în jos reușim să realizam îndepărtarea celor două valve ale ciocului. La palmipede, prin compresiune bilateral la baza ciocului, se poate deschide cavitatea bucală.
La inspecția cavitații bucale, în general, apreciem aspectul vestibului bucal (spatiul gingivo-labial), al țesuturilor dure (dinți) şi moi din cavitatea bucală în privința formei, a volumului, a culorii, a umidității, a integrității şi a mirosului exhalat.
Palpația se face cu prudență, sub protecția speculumului sau a altor mijloace protectoare (benzi), care asigură o deschidere largă a cavitații bucale. Dinții se palpează indirect. Palpația țesuturilor moi în cavitatea bucală va fi făcută atent şi expeditiv apreciind tonusul, consistența, sensibilitatea. La animalele de talie mică, palpația se va face cu ajutorul unui deget de preferat arătătorul sub protecția benzilor de tifon.
Percuția se referă de obicei la dinți, asigurându-i cu un element dur (coada ciocanului de percuție sau cu pila de rabotaj), apreciind sensibilitatea lor.
Examenul faringelui
Faringele se regăsește în spatiul intermandibular, fiind locul de întretăiere a căilor digestive, respiratorii şi a trompelor lui Eustache. Faringele se examinează extern şi intern, prin inspecție, palpație mai rar percuție (examenul extern) şi radiologic.
Examenul extern prin inspecție se face de la distanţă şi din apropiere, privind animalul din faţă şi din profil.
La inspecție apreciem:
– poziția capului şi a gâtului ,
– mobilitatea capului,
– mișcările de prehensiune,
– mișcările de masticație,
– mișcările de deglutiție,
– mișcările din timpul rumegării (la rumegătoare),
– volumul şi simetria regiunii retromandibulare.
Palpația se face penetrant bimanual,bilateral în cazul animalelor mari şi monomanual bilateral în cazul animalelor de talie mică şi mijlocie. Examinatorul stă lateral de gâtul animalului orientat cranial. Palpația monomanuală impune aplicarea mâinii dinspre animal pe capul sau gâtul acestuia. În cazul animalelor mari, contenţia capului se face diferit în raport cu specia şi cu reactivitatea animalului. Palpația bimanuală în cazul calului şi a bovinelor se face stând lateral de gâtul animalului, în timp ce mâna dinspre animal o trecem peste sau pe sub gâtul animalului în raport cu talia acestuia şi a examinatorului. La început se poate face o palpație superficială a regiunii de proiecţie a faringelui, urmată de o palpație penetrantă cu vârful degetelor între ramurile recurbate ale mandibulei.
Prin palpație în general apreciem: sensibilitatea, temperatura consistenţa reflexul de tuse şi deglutiție.
Percuția şi ascultaţia faringelui sunt mai rar practicate în clinică , furnizând date relativ puține.
Examenul intern.
Inspecția poate fi făcută direct şi indirect (cu endoscopul).
Inspecția directă este posibilă la animalele de talie mică, în timp ce la cal, din cauza vălului palatin prea lung și la bovine datorită protuberanţei limbii, vizibilitatea spre faringe este limitată. Inspecția internă a faringelui impune contenţia animalului de cap, deschiderea largă a gurii, precum şi ștergerea bazei limbii afară cu pensa de limbă. La inspecția internă se impune orientarea capului spre o sursă de lumină naturală sau artificială.
Inspecția indirectă este posibilă în cazul cailor și implică folosirea endoscopului. Pentru aceasta se tranchilizează animalul. Endoscopul se introduce pe cale nazală, pe la meatul nazal inferior. Ajunși în faringe, endoscopul se rotește în mod treptat 360°, apreciind: culoarea volumul, umiditatea natura secrețiilor, integritatea luciul mucoasei faringiene.
În cazul bovinelor tinere se poate folosi pentru inspecția internă a faringelui un speculum cilindric. În acest scop animalul este contenţionat de nări. Limba animalului poate fi fixată şi dirijată lateral între tablele dentare.
Palpația internă.
La cal se administrează în prealabil tranchilizante (cloralhidrat, rompun, combelen) pentru liniștirea animalului, apoi se aplică speculum bucal Günter. Animalul este bine contenţionat, ridicându-i ușor capul în timp ce examinatorul îşi protejează mâna cu o faşă de tifon sau cu o mănușă de cauciuc pentru a evita lezionarea mâinii de tablele dentare. Ajunși în faringe, cu mâna se face o palpație rapidă cu pulpa degetelor deoarece există pericolul de asfixie.
La bovine nu este nevoie de o pregătire deosebită privind micșorarea stării de excitabilitate. Palpația se poate face fără să recurgem la tranchilizarea animalului. Animalul se contenţionează de nas, în timp ce limba este dirijată lateral între arcadele dentare. Mâna se introduce lateral pe limba pe partea opusă locului de fixare şi exteriorizare a ei.
La animalele de talie mijlocie şi mică palpația internă a faringelui este mai rar practicată, putând fi executată cu ajutorul unui deget după o prealabilă contenţie severă a capului şi deschiderea largă a cavității bucale. Se impune de asemenea fixarea limbii cu ajutorul unei pense pentru limbă. Palpația internă permite aprecierea:
– tonusului şi puterea de contracție a faringelui (absent în cazul paraliziei faringiene);
– sensibilitatea mucoasei;
– consistenţa şi dimensiunile eventualelor deformări.
La animalele suspecte de turbare se recomandă excluderea din planul de examinare palparea internă a faringelui. La fel se recomandă şi în cazul animalelor cu un temperament foarte labil la care este posibilă instituirea unui spasm glotic şi moartea prin asfixie.
Examenul esofagului
Se poate face intern şi extern.
Examenul extern se face prin inspecție, palpație, percuție, la nevoie şi prin metode speciale (examenul radiologic).
Inspecția externă se referă la porțiunea cervicală a esofagului, apreciind de la distanţă şi din apropiere regiunea jgheabului jugular stâng. Animalul poate fi lăsat liber sau contenţionat de cap. Prin inspecția esofagului în regiunea cervicală putem constata:
– unde peristaltice şi progresarea bolului alimentar,
– unde peristaltice de eructație şi de rejecție,
– deformări circumscrise sau difuze (jabou, diverticol),
– atitudinea capului şi a gâtului ,
– integritatea pielii din regiunea jgheabului jugular.
Palpația se poate face superficial şi profund, bimanual bilateral şi monomanual bilateral.
Palpația bimanuală bilaterală o practicăm la bovine şi la cal în timp ce palpația monomanuală o practicăm la cal şi animal de talie mijlocie şi mică. În acest scop, examinatorul este plasat lateral de gâtul animalului, pe partea stângă, orientat cranial. Din această poziție trece mâna dinspre animal peste gâtul acestuia sau pe sub gâtul animalului, făcând o palpație liniară cu degetele întinse şi alipite în sens caudo-cranial, de jos în sus.
În cazul animalelor de talie mijlocie şi mică, palpația se face stând lateral de animal, orientat cranial şi sprijinit cu mâna dinspre animal pe linia superioară a gâtului. Cu mâna stângă se cuprinde linia inferioară a gâtului între degetul mare pe de o parte şi cu celelalte pe partea opusă. În acest fel se face o palpație liniară sau glisantă, de sus în jos.
Prin palpație apreciem următoarele:
– sensibilitatea,
– temperatura
– consistenţa
– delimitarea formațiunilor descoperite la inspecție.
Percuția se face direct la nivelul modificărilor de volum semnalate, apreciind caracterul zgomotului obținut. Prin percuție se obține un sunet sonor în caz de emfizem.
Examenul radiologic se face cu sau fără substanțe de contrast. Poziția de lucru este latero-laterală . Prin acest examen se poate aprecia: permeabilitatea esofagului, locul stricturii sau ocluziei.
Examenul intern se face în mod curent prin sondaj naso-esofagian sau buco- esofagian, în raport cu specia.
Sondajul naso-esofagian se practică la cal şi mai rar la bovine în timp ce sondajul buco-esofagian se practică la bovine şi la speciile de talie mică şi mijlocie. Sondajul naso esofagian se face cu ajutorul sondei Neumann de 1,5 – 2 m cu un lumen de 2 cm confecționată din cauciuc sau material sintetic. Pentru bovine folosim sonda buco-esofagiană confecționată din spire de oţel îmbrăcate în piele sau material plastic, prevăzută la capătul anterior cu o olivă metalică. Aceasta armătură asigură o oarecare rigiditate a sondei, ușurând dirijarea ei în esofag. În cazul sondajului buco esofagian este nevoie de menținerea deschisă a cavitații bucale. La bovine acest lucru se realizează cu ajutorul unui speculum (caluş) de lemn prevăzut la mijloc cu un orificiu pe unde urmează să fie introdusă sonda.
În cazul animalelor de talie mijlocie şi mică gura se menține deschisă cu ajutorul a două benzi de tifon.
Tehnica de lucru
La cal se face abordarea şi contenţia corespunzătoare (de pana căpăstrului şi cu iavașaua simplă), orientând animalul cu trenul posterior spre un zid sau într-un colţ. Examinatorul lubrefiază sonda pe o lungime de cca. 40 cm şi o face colac, deplasându-se în faţa animalului, orientat caudal. Sonda este ținută în mâna dreaptă cu capătul anterior liber pe o lungime de 15-20 cm, în timp ce cu degetul arătător al mâinii stângi îl introducem în nara stângă, evitând pătrunderea sondei în nara falsa. Cu degetul arătător şi mijlociu al mâinii stângi se apasă capătul sondei în jos spre planșeul cavității nazale şi spre septumul nazal, dirijând-o astfel spre meatul nazal inferior, în timp ce cu mâna dreaptă se împinge ușor sonda spre coane şi respectiv faringe.
În momentul în care sonda a ajuns în faringe se întâmpină o rezistenţă (obstacol) care va putea fi depășită prin împingerea sondei mai intens. Prin împingerea sondei declanșăm reflexul de deglutiție şi angajarea sondei în esofag. Reflexul de deglutiție poate fi declanșat şi prin introducerea degetului arătător si mijlociu al mâinii libere (stângă la nivelul barelor şi trăgând ușor de limbă. După câteva mişcări de masticație, animalul face şi deglutiția. Astfel se învinge rezistenţa întâlnită în faringe, schimbându-se şi direcția de înaintare a sondei spre esofag.
Din faringe sonda poate să intre în esofag (în cazul optim), în trahee sau să se îndoaie în faringe si să se reîntoarcă în cavitatea bucala.
Verificarea sediului unde se găsește sonda se poate face:
– după reacția animalului, exprimată prin tuse dacă sonda este în trahee,
– ascultând la capătul extern al sondei, când, dacă sonda se găsește în trahee, se simte aerul expirat, iar dacă se afla în esofag se aud zgomotele de crepitație, de pocnitură, date de dezlipirea pereților esofagieni în momentul înaintării sondei,
– palpând treimea superioară a jgheabului jugular,
– suflând aer în sondă care va deforma regiunea jgheabului jugular,
– introducând capătul extern intr-un vas cu apă.
Dacă sonda este angajată în trahee şi animalul nu reacționează prin tuse, (hiporeflectivitate) în vasul cu apă apar bule de gaz barbotând lichidul.
Sondajul buco-esofagian la cal este rar practicat. În acest scop se folosește sonda buco-esofagiană Mayer, în scop terapeutic pentru spălaturi gastrice.
La bovine, animalul se abordează şi se contenţionează în mod corespunzător, de coarne sau de nas. Se introduce speculum (călușul) de lemn în gură şi se leagă capetele lui cu câte o sfoară prin care se fixează la baza coarnelor, sau după urechi, la ceafă. Prin orificiul central al speculumului se dirijează sonda deja pregătita (lubrefiată pe o lungime de 30-40 cm) spre faringe şi respectiv spre esofag, printr-o mișcare mai rapida. Dacă sonda s-a angajat în esofag, putem observa deformarea jgheabului jugular la capătul sondei ce progresează prin împingere. Verificarea sediului (locului) se face prin palpație şi prin inspecția jgheabului jugular stâng.
Sondajul naso-esofagian se practică mai rar şi mai anevoios. În acest scop, animalul este contenţionat, cu capul întins şi ușor ridicat. Examinatorul pregătește sonda în mod corespunzător ca pentru cal, dirijându-i capătul anterior pe planșeul cavitații nazale si spre septumul nazal, apăsând cu degetul arătător sonda.
La animalele de talie mijlocie şi mică, sondajul se face pe cale bucală cu ajutorul sondelor sau a unor catetere uretrale. Animalul este contenţionat pe masă în decubit, deschizându-i gura cu doua benzi de tifon. În cazul rumegătoarelor mici putem folosi un speculum cilindric asemănător aruncătorului de boluri prin care dirijăm sonda sau cateterul spre faringe şi respectiv esofag.
Prin sondaj apreciem următoarele criterii:
– permeabilitatea,
– tonusul,
– sediul obstacolului sau a stenozei,
– natura procesului patologic.
Examenul gușii.
Gușa este un diverticul al esofagului de aspect fuziform la palmipede şi globulos la galinacee. Gușa se examinează prin inspecție, palpație, percuție şi prin sondaj.
Inspecția se face stând la o mică distanţă de caz, privind regiunea cervicală inferioară din faţă şi din profil. Prin inspecție se apreciază: forma, volumul şi integritatea pielii din regiunea de proiecție a gușii.
Palpația se face după o prealabilă abordare şi contenţie de picioare şi baza aripilor. Palpația se face manual cu pulpa degetelor orientate cranial. Prin palpație apreciem: sensibilitatea, consistenţa şi temperatura. Palpația poate fi făcută şi în scop terapeutic, (pentru vidarea conținutului prin masaj), așezând pasărea în decubit dorsal cu capul întins în jos.
Percuția se face mai rar, practicată în cazul în care volumul gușii depăşeşte aspectul normal. Percuția se poate face indirect. În stări patologice putem obține sunet timpanic în cazul unor meteorizații (procese fermentative) sau sunet mat în caz de ingluvita prin supraîncărcare.
Sondajul şi spălarea gușii, se face cu ajutorul unui tub de cauciuc de dimensiuni corespunzătoare sau cu catetere uretrale. În prealabil se face contenţia cazului de picioare şi baza aripilor. După contenţie examinatorul sau o altă persoană deschide cavitatea bucală trăgând de creastă şi de bărbiţe timp în care examinatorul introduce sonda până în gușă. Prin sondă se introduce o soluție de acid clorhidric, lactic, sulfosalicilic 1% cu ajutorul unei seringi, urmând apoi un masaj ușor, în vederea mărunţirii conţinutului, care urmează să fie eliminate după îndepărtarea sondei. În vederea evacuării conținutului ingluvial, pasărea se aşează în decubit dorsal cu capul în jos, timp în care se practică un masaj de antrenare a conținutului spre cavitatea bucală. Operația se repetă de două – trei ori, în raport cu situația de fapt.Sondajul şi spălarea gușii constituie atât o metodă de diagnostic, cât şi procedeu terapeutic.

Leave a Comment