Transportul transmembranar

1.3. Transportul transmembranar
Membranele celulare pot fi traversate:
-direct prin stratul bilipidic, de către substanţele liposolubile, pe baza solubilităţii lor;
-prin porii apoşi, trec apa şi speciile ionice încărcate electric diferit de încărcătura electrică a pereţilor porilor; prin porii încărcaţi pozitiv, trec cationii, iar prin porii încărcaţi negativ, trec anionii ( membrana este electrogenă );
-prin intermediul transportorilor, caracterizaţi de afinitatea pentru o anumită substanţă cu care cuplează; există astfel transportori pentru glucoză, aminoacizi, Na+ etc, mărimea transportului fiind proporţională cu disponibilul de transportori.
-prin canale ionice specifice.
Din punct de vedere al consumului de energie, transportul transmembranar se clasifică în transport pasiv şi transport activ.
Transportul pasiv, se realizează fără consum de energie, în sensul gradientului de concentraţie, electric, de presiune. Formele de transport pasiv sunt:
-difuziunea simplă – se bazează pe fenomenele de liposolubilitate ale moleculelor în stratul bilipidic al membranelor biologice;
-difuziunea facilitată – se realizează prin intermediul unor transportori specifici (proteine carrier); de exemplu, transportul glucozei şi al aminoacizilor.
-difuziunea mediată de proteine canal care constă în traversarea plasmalemei de către ioni (Na+, K+, Ca++) sau molecule, prin pori sau canale formate din proteine membranare; canalele pot fi deschise permanent sau tranzitoriu.
Transportul activ, se desfăşoară împotriva gradienţilor de concentraţie, electric, de presiune şi necesită consum energetic.
În funcţie de mărimea particulelor transferate, transportul activ poate fi:
-transport micromolecular
-transport macromolecular
Transportul micromolecular, se realizează prin intermediul pompelor ionice, proteine transportoare înalt calificate. Se cunosc mecanismele de funcţionare ale pompelor de Na+-K+, Ca++ (implicată în mecanismul molecular al contracţiei musculare), H+ (implicată în mecanismul de sinteză al acidului clorhidric din sucul gastric), pompa de iod (implicată în sinteza hormonilor tiroidieni) etc (fig. 1.3).
Transportul macromolecular, în funcţie de sensul de deplasare al moleculelor, poate fi endocitoză, exocitoză sau transcitoză.
Endocitoza, reprezintă transportul de vezicule către i
nteriorul celulei, prin invaginarea unei porţiuni a membranei ce înglobează substanţa de transportat, după care se formează o veziculă la faţa internă a membranei. Există două modalităţi de transport şi anume, fagocitoza, respectiv transportul de substanţe solide către celulă şi pinocitoza, transportul de substanţe lichide către celulă.
Exocitoza, reprezintă transportul de vezicule din celulă către mediul extern, aceste substanţe fiind produse în aparatul Golgi sau în reticulul endoplasmatic.
Transcitoza constă în deplasarea unor vezicule independente sau care pot fuziona formând un canal care străbate celula de la o extremitate la alta.